Data publicării:
Boris Johnson, urare pentru britanici: Să aveţi un mic Crăciun fericit!
Premierul britanic Boris Johnson le-a transmis un mesaj britanicilor înainte de Sărbători, în contextul pandemiei.
Fără a reveni asupra permisiunii acordate britanicilor de a se vedea de Crăciun în pofida pandemiei, premierul Boris Johnson a făcut apel miercuri la "responsabilitate personală" şi le-a cerut oamenilor să opteze pentru "mici" petreceri de Crăciun, relatează AFP şi Reuters.
"Un Crăciun mic este un Crăciun mai sigur", a declarat Boris Johnson în cadrul unei conferinţe de presă. Refuzând să-i "incrimineze pe oamenii care vor să petreacă timpul împreună cu apropiaţii lor", el i-a îndemnat totuşi să dea dovadă de prudenţă, scrie Agerpres.
"Să aveţi un mic Crăciun fericit!"
"Să aveţi un mic Crăciun fericit!", le-a spus premierul britanicilor, folosind titlul unui popular cântec de Crăciun interpretat de Judy Garland în musical-ul "Meet Me in St Louis" (1944) şi ulterior înregistrat de staruri precum Frank Sinatra, Doris Day şi Michael Buble.
Pentru a reduce riscul de contagiere, consilierul medical al guvernului, Chris Witty, a făcut şi el apel la populaţie să participe la reuniuni de familie scurte, în număr restrâns, şi de preferinţă să nu se îndepărteze de propria regiune. "Gândiţi-vă la persoanele vulnerabile", a pledat el. Britanicii se pot întâlni în număr de cel mult trei gospodării între 23 şi 27 decembrie, şi să călătorească în întreaga ţară în acest scop, ceea ce în prezent este interzis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News