Data publicării:

Boris Johnson, reînvestit oficial de către regina Elisabeta a II-a

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Regina Elisabeta
Regina Elisabeta

Boris Johnson a fost reînvestit oficial prim-ministru de către regina Elisabeta a II-a.

Conservatorul Boris Johnson, câştigătorul alegerilor generale anticipate desfăşurate joi în Regatul Unit, a fost învestit oficial vineri prim-ministru de către regina Elisabeta a II-a, care l-a mandatat să formeze guvernul, relatează agenţia EFE, citează Agerpres.

Johnson este astfel reconfirmat în postul de premier, pe care-l ocupă din 24 iulie, când a înlocuit-o pe demisionara Theresa May.

Conform protocolului obişnuit, Regina l-a primit într-o scurtă audienţă la Palatul Buckingham, după care Johnson a plecat la reşedinţa oficială de la Downing Street 10, unde va susţine discursul de învestitură.

Schimbări majore în noul său executiv

Conform presei britanice, nu se întrevăd schimbări majore în noul său executiv. Reluarea lucrărilor parlamentului este prevăzută pentru 19 decembrie şi este de aşteptat ca, beneficiind acum de o majoritate confortabilă în Camera Comunelor, Boris Johnson să impulsioneze procesul retragerii Regatului Unit din UE, amânată succesiv de acest for legislativ, ultima dată până pe 31 ianuarie 2020.

Conform rezultatelor după numărarea voturilor a 649 din 650 de circumscripţii, Partidul Conservator a obţinut 364 de mandate în Camera Comunelor, în timp ce Partidul Laburist, care rămâne în opoziţie, a obţinut 203 mandate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel