Data actualizării:
Data publicării:

Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Chirieac: Va fi o linie dură, nu va fi un acord!

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Brexit
Brexit

Marea Britanie nu va mai ajunge la niciun acord, este de părere analistul politic Bogdan Chirieac, după ce Boris Johnson ar urma să devină noul premier al Marii Britanii. 

”Va fi, în opinia mea, o linie și mai dură din partea Marii Britanie față de negocierile cu Uniunea Europeană. Termenul final este 31 octombrie, după cum știm, și se prea poate ca Marea Britanie să plece fără acord, fapt care aruncă în aer o mulțime de lucruri, inclusiv statutul cetățenilor UE pe teritoriul Marii Britanii, vorbim de cei care lucrează acolo. Va fi afectat și comerțul, iar Marea Britanie va trece printr-o perioadă și mai dificilă decât aceea hotărâtă de britanici cu ieșirea din Uniunea Europeană. Fosta Comisie Europeană nu a cedat în fața lor. Eu mă îndoiesc că lucrurile vor fi mai soft la Bruxelles. Până la urmă, Londra nu a avut Bruxelles-ul în față, a avut Berlinul și Parisul, dar Boris Jhonson este un personaj extravagant, foarte popular la el acasă. Nu este chiar Nigel Farage, dar nu e foarte departe. Va impune un stil mult mai dur decât doamna May, care era mai înclinată către negociere. Nu a fost să fie un acord și nici nu cred că va fi un acord. Pe scurt, Marea Britanie vrea să aibă toate beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană, dar să nu mai suporte niciun fel de costuri și restrângeri”, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac la România TV. 

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a fost ales marţi lider al Partidului Conservator, aflat la guvernare, şi va deveni astfel prim-ministru, înlocuind-o pe Theresa May, a anunţat formaţiunea politică, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Vezi și: Boris Johnson, noul prim-ministru al Marii Britanii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel