Într-o întâlnire privată cu parlamentari conservatori pro-Brexit, desfăşurată săptămâna trecută, Johnson a dar asigurări că nu va exclude în mod explicit această posibilitate, a scris publicaţia menţionată, citând un important deputat conservator favorabil ieşirii din Uniunea Europeană.
Boris Johnson şi-a lansat miercuri candidatura pentru a-i succede premierului demisionar Theresa May la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului, el insistând că Regatul Unit trebuie să iasă din UE pe 31 octombrie şi a criticat amânarea Brexitului pe care a echivalat-o cu o înfrângere.
După trei ani de la referendumul privind retragerea din UE şi două date limită pierdute - amânările Brexitului din martie şi aprilie - populaţia britanică se simte dezamăgită şi chiar exasperată de incapacitatea politicienilor de a pune în practică retragerea din blocul comunitar, a spus Boris Johnson în faţa unei săli arhipline în cartierul londonez Westminster.
În opinia sa, alegătorii britanici se vor simţi uşuraţi dacă în final se va realiza Brexitul, pentru că acest lucru va face posibil ca de atunci înainte guvernul să se concentreze pe alte probleme importante pentru Regatul Unit.
Boris Johnson concurează cu încă nouă politicieni consevatori într-o cursă al cărei deznodământ va fi cunoscut în a doua jumătate a lunii iulie în urma unui proces complex cu mai multe runde de vot în interiorul partidului. Fost ministru de externe în cabinetul Theresei May, Boris Johnson a demisionat din acest post în iulie 2018, criticând ceea ce considera a fi o abordare prea conciliantă a şefei guvernului în negocierile cu UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria