Johnson, care nu s-a jenat niciodată să joace rolul clovnului în cariera sa politică, a fost filmat glumind în faţa camerelor şi aşezându-şi pentru scurt timp piciorul drept pe o măsuţă de cafea în Palatul Elysee, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, după care le-a făcut un semn cu mâna fotografilor din sală. Macron a privit, părând amuzat.
De ce a recurs Johnson la acest gest
Totul ar fi pornit, se pare, de la o glumă a lui Macron, care i-a sugerat lui Boris Johnson că măsuţele din camera în care se aflau ar putea fi folosite şi pe post de suport pentru picioare.
Momentul amuzant a durat doar câteva secunde, însă a fost suficient pentru ca jurnaliştii prezenţi în sală să imortalizeze momentul.
Scena a avut loc după ce Johnson şi Macron s-au adresat jurnaliştilor în curtea de la Elysee, ocazie cu care preşedintele francez a avertizat că nu mai este timp pentru rescrierea acordului de divorţ cu Uniunea Europeană până la 31 octombrie, data prevăzută pentru Brexit. Preşedinţia franceză a comunicat ulterior că discuţiile au fost 'constructive' şi 'aprofundate'.
De altfel, acesta a fost încă un prilej pentru presa franceză să îl critice pe premierul britanic. Jurnaliştii francezi au afirmat că, deşi este un produs al unor şcoli importante din Regat, Boris Johnson nu este decât un exponent al mişcării Punk.
WATCH: Here’s the Reuters video of Boris Johnson putting his foot on the Elysee furniture. It seems President Macron was making small talk suggesting the table would work equally well as a footstool should the PM want to recline, which Johnson then jokingly does pic.twitter.com/dnv37t9mS4
— Tom Rayner (@RaynerSkyNews) August 22, 2019
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi