Prim-ministrul britanic Boris Johnson s-a declarat consternat de agresiunea căruia i-a căzut victimă vineri compatriotul său Salman Rushdie în SUA, relatează AFP şi Reuters.
Sunt "consternat că Sir Salman Rushdie a fost înjunghiat în timp ce îşi exercita un drept pe care nu ar trebui să încetăm niciodată să-l apărăm", a reacţionat Boris Johnson într-o postare pe Twitter, o aluzie la libertatea de expresie.
"Mă gândesc la apropiaţii lui. Sperăm că totul va fi bine", a adăugat şeful guvernului, la câteva ore după ce autorul "Versetelor satanice" a fost agresat şi înjunghiat în cursul unei conferinţe din statul New York, scrie Agerpres.
Salman Rushdie, atacat cu un cuţit pe scenă
Un bărbat l-a atacat cu un cuţit pe scriitorul Salman Rushdie, chiar în momentul în care acesta era pe scenă la un eveniment din New York.
Scriitorul a primit multe ameninţări cu moartea după ce a scris cartea "Versetele Satanice". Ajuns la vârsta de 75 ani, Rushdie a fost invitat să vorbească la un eveniment al Chautauqua Institution. Atacatorul a început să îl lovească şi să îl înjunghie pe cunoscutul autor chiar când acesta era prezentat.
Nu se ştie în acest moment în ce stare se află Salman Rushdie.
În 1989, un tribunal islamic din Iran a emis o sentinţă de condamnare la moarte împotriva lui Rushdie, după publicarea cărţii "Versetele Satanice". A fost oferită şi o recompensă de 3 milioane de dolari pentru cel care îl va ucide pe Rushdie, scrie BBC.
Imediat după publicarea romanului Versetele satanice în luna septembrie 1988, lumea islamică a fost străbătută de un fior. India a interzis cartea pe 5 octombrie; Africa de Sud a făcut același gest pe 24 noiembrie iar Pakistan, Arabia Saudită, Egipt, Somalia, Bangladesh, Sudan, Malaezia, Indonezia și Qatar au urmat doar la câteva săptămâni exemplul indian. Cartea a fost arsă într-o piață din Bradford, Anglia, pe 14 ianuarie, 1989, în timpul unei acțiuni de protest a musulmanilor englezi. Pe 12 februarie, cinci manifestanți au fost uciși de poliție în timpul unui miting anti-Rushdie din Islamabad.
Pe 14 februarie 1989, o fatwa promițând execuția sa a fost citită la postul de radio din Teheran de ayatolahul Ruhollah Khomeini, liderul spiritual al Iranului, care a caracterizat cartea drept „o blasfemie la adresa Islamului“, scrie Wikipedia.
Carl LeVan, un scriitor care a susţinut pe Twitter că a fost martor la atac, a spus că Rushdie a fost "înjunghiat de mai multe ori înainte ca atacatorul să fie imobilizat de agenţii de securitate", notează EFE.
"Suntem profund îngrijoraţi de vestea că fostul preşedinte al PEN America, Salman Rushdie, a fost atacat astăzi, chiar înainte de a susţine o prelegere la Chautauqua Institution din New York. Condamnăm atacul şi îi dorim însănătoşire grabnică", a declarat pe Twitter PEN International, o asociaţie a scriitorilor care apără libertatea de exprimare şi a presei.
"Ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă. Nu putem oferi mai multe detalii în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt al Chautauqua Institution, contactat de Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică