Borbely vrea 100 de milioane de lei pentru amenajarea pistelor pentru bicicliști
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău că dorește ca din 2011 să înceapă un program de amenajare pentru pistele pentru bicicliști și speră să fie alocată suma de 100 de milioane de lei pentru acest program.
Borbely a afirmat că proiectul reprezintă o ambiţie mai veche a sa, la care se gândeşte de câţiva ani. El a precizat că se poate ajunge mai repede cu bicicleta le destinație pentru că nu se stă în trafic.
"Vreau să pornim, anul viitor în ianuarie, un program de amenajare de piste pentru biciclişti. Nu doar Zalăul, ci şi restul oraşelor din România au nevoie de asemenea investiţii. Poţi ajunge mult mai repede cu bicicleta unde doreşti, decât cu maşina, pentru că nu trebuie să aştepţi în trafic. Acum se finalizează proiectul de buget şi sper să putem aloca acestui program ce are în vedere amenajarea de piste pentru biciclişti circa 100 de milioane de lei", a declarat ministrul Mediului.
Potrivit sursei citate, în funcţie de numărul de proiecte care vor fi depuse de administraţiile locale, finanţarea pe programul respectiv va fi flexibilă, suma putând fi mărită dacă va fi cazul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News