Data actualizării:
Data publicării:

BOR închide gurile rele și spune care e, de fapt, decizia cu privire la Vasile Bănescu: „Reorganizarea” nu înseamnă demiterea

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Agerpres
Agerpres

Vasile Bănescu rămâne purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, anunță Cancelaria Sfântului Sinod al Bisercii Ortodoxe Române.

Cancelaria Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române anunță că Vasile Bănescu își păstrează funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei.

„Întrucât în urma difuzării comunicatului de presă oferit ieri de Cancelaria Sfântului Sinod au apărut în spaţiul public interpretări eronate referitoare la prezenţa în funcţie a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, precizăm că domnul Vasile Bănescu ocupă în continuare funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române în cadrul Biroului de Presă şi Relaţii Publice al Patriarhiei, iar „reorganizarea“ acestui sector nu înseamnă demiterea acestuia, ci îmbunătăţirea activităţii acestui sector prin cooptarea şi a altor specialişti în comunicare, inclusiv clerici.“, a transmis Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Anterior, în ședința de ieri, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „a luat act că, întrucât opiniile personale ale domnului Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”.

CITEȘTE ȘI       -      EXCLUSIV  Vasile Bănescu, prima reacție după „zvonul“ că a fost demis de la Patriarhie. Ce s-a întâmplat, de fapt

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel