Data publicării:

BOR are antemergător de la Poliția Rutieră. Mesaj oficial

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel, beneficiază de antemergător din partea Poliției Rutiere, chiar dacă în lege nu este prevăzut acest lucru. Legile în vigoare spun că echipajele de la Rutieră însoțesc  doar președintele, premierul, președintele Senatului și Camerei Deputaților sau omologii lor străini, miniștri aflați în situații de urgență și foști președinți.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, afirmă că punerea la dispoziție a unei mașini de poliție pentru facilitarea accesului în trafic a automobilului în care se deplasează patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, sau delegațiile oficiale este legală, potrivit Agerpres

"Există un protocol încheiat de Ministerul Afacerilor Interne și Patriarhia Română prin care, la solicitarea instituției noastre, MAI, prin Direcția de Poliție Rutieră, pune la dispoziție o mașină de poliție pentru facilitarea accesului în trafic. E vorba de delegații oficiale, de reprezentări oficiale ale patriarhului României. Deci, este legal", a precizat preotul Constantin Stoica, pentru sursa citată. 

"Trebuie făcută distincția dintre o mașină de poliție care facilitează accesul în trafic și o coloană oficială care implică prezența a două sau mai multe mașini de poliție în fața și în spatele coloanei oficiale și degajarea traficului pe o bandă de circulație și chiar restricționarea acestuia temporară", a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Precizările au venit după ce pe un site a fost publicată o filmare în care o mașină de poliție însoțea un autoturism al BOR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel