Pericolul din farfurie. Un copil a MURIT şi 700 de persoane au fost SPITALIZATE cu toxiinfecţie alimentară
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Un copil în vârstă de cinci ani a murit şi 700 de persoane au fost spitalizate cu toxiinfecţie alimentară în Iordania după ce au mâncat şaorma, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii Iordania, relatează dpa. 

Toate persoanele ar fi mâncat la acelaşi restaurant din districtul Ain al-Basha, aflat la periferia de nord-vest a capitalei Amman, în guvernoratul al-Balqa. Ele ar fi început să se simtă rău începând de luni seară şi au fost transferate la mai multe spitale între al-Balqa şi Amman.

În timp ce unele persoane au fost externate după ce au primit tratament, mai mulţi copii au fost transferaţi la unităţile de terapie intensivă, starea lor fiind critică, a precizat ministerul citat.

Restaurantul a fost închis marţi, după prelevarea de probe. Proprietarul restaurantului face obiectul unei anchete. Rezultatele testelor de laborator au arătat prezenţa bacteriilor în carnea comercializată, a adăugat Ministerul Sănătăţii din Iordania, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel