Bombă americană de jumătate de tonă, găsită în Dunăre, la Budapesta
O bombă de jumătate de tonă a fost găsită în Dunăre, la Budapesta. Autoritățile au evacuat 8.000 de oameni.
Bomba, de fabricaţie americană, a fost găsită în Dunăre, în nordul oraşului, în propierea unui pod feroviar, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat, scrie Mediafax.
Experţi în explozivi au prevăzut degajarea şi dezamorsarea bombei pentru vineri după-amiaza. Toate persoanele care locuiesc în zonă pe o rază de un kilometru au fost obligate să îşi părăsească locuinţele, iar circulaţia fluvială a fost întreruptă până la ora 16.00 GMT (19.00, ora României).
Ungaria, aliată a Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, a fost puternic bombardată de către forţele americane, britanice şi sovietice în ultimele luni de conflict.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News