Data publicării:
Bolile psihice, subdiagnosticate. CNAS a numărat 440.000 pacienți
Aproximativ 440.000 de persoane au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi care au beneficiat anul trecut de prescripţii medicale decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
'Conform studiilor sociologice, tulburările psihice şi de comportament sunt subdiagnosticate în România, deoarece chiar şi simpla consultare a unui medic psihiatru este privită deseori în mod negativ. Datele CNAS arată că din totalul de 9,1 milioane de asiguraţi - sub 5% - au avut prescripţii pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă.
'Solidari cu pacienţii cu afecţiuni mintale, considerăm că multe din aceste afecţiuni pot fi vindecate sau ţinute sub control, dacă sunt diagnosticate şi tratate la timp, iar persoanele respective pot duce o viaţă normală, cu sprijinul profesioniştilor din domeniu, dar şi al societăţii', susţine aceeaşi sursă. Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale (10 octombrie) este dedicată educaţiei, la nivel global, în privinţa tulburărilor psihice şi de comportament, precum şi combaterii stigmatizării sociale a persoanelor cu afecţiuni mintale. Potrivit statisticilor, peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de depresie, o cauză majoră care conduce la dizabilităţi. Totodată, peste 260 de milioane de persoane au tulburări anxioase. 'Un recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii estimează la 1.000 miliarde USD pierderile economice la nivel global, produse prin scăderea productivităţii din cauza depresiei şi tulburărilor anxioase', afirmă CNAS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News