Boldea: Sunt în Kenya. Preşedintele are dreptate
Mihail Boldea a intervenit telefonic la România Tv şi a declarat că este în Kenya iar săptămâna viitoare va reveni în ţară. Deputatul fugar i-a dat dreptate preşedintelui Traian Băsescu şi a precizat că va merge la Consulatul României din Kenya, unde va rămâne până va găsi bilete de avion pentru revenirea în România.
"Mâine dimineaţă voi căuta biletele de avion pentru a ajunge în ţară", a declarat Boldea.
Întrebat în legătură cu afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu care a spus că nu există nici un interes să fie reţinut pe teritoriul altui stat, Boldea răspuns: "Preşedintele are dreptate. Aşa voi face, nu vreau să ajung pe mâna autorităţilor kenyote fiindcă nu-mi doresc acest lucru. Vreau să merg la consulat cum ajung la Nairobi şi o să rămân acolo până când o să am biletul de avion, în condiţiile în care, am înţeles, că sunt dat pe Interpol (...) Merg la consulat pentru a mi se face formele consulare ca, apoi, împreună cu consulul să-mi iau bilet de avion, să fiu însoţit la avion şi să mă întorc în ţară. Nu aştept autorităţile din România, vin eu. Autorităţile române sunt reprezentate de consul. Ajung la consulat, fac rezervarea la avion, mă urc în avion şi vin. Am nevoie de hârtii de însoţire în condiţiile în care sunt urmărit internaţional", a adăugat Boldea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News