„Faptele vorbesc de la sine. Dar această nemulțumire, dacă este să vorbesc în dreptul meu, este întemeiată. Vă spun și puteți să consultați agenda de astăzi a ministerului și a ministrului Justiției. La ora asta era deja programată o întâlnire la minister, la ora 10.00 este plen la Camera Deputaților, la ora 12.00 vot final, la ora 14.00 este plen, după care ședință de Guvern. Majoritatea actelor normative care intră în ședința de guvern trebuiesc semnate sau contrasemnate și de ministrul Justiției. Deci pentru mine zilele în care sunt ședințe de guvern sunt foarte, foarte dificile.
Deci, revenind la întrebarea dvs, după toate discuțiile care au fost luni, la ora 16.11 am primit un email prin care sunt anunțată că este ședință de plen astăzi la ora 9.00. Eu cred că acest mod de a înțelege dialogul nu știu dacă este productiv, dar din punctul meu de vedere Ministerul Justiției o să continuie să facă eforturi și ministrul justiției o să continuie să facă eforturi să fie un partener de dialog, transparent instituțional pentru CSM, pentru că până la urmă CSM chiar are un rol extrem de important. Judecați dumneavoastră dacă s-au respectat cele trei zile”, a declarat Ana Birchall, ministrul Justiţiei, la intrarea în sediul CSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine