Data publicării:
Bogdan Muzgoci, jurnalist Neptun TV, mesaj emoționant înainte de alegerile prezidențiale
Jurnalistul Bogdan Muzgoci, de la Neptun TV, a lansat un mesaj emoționant prin care explică de ce românii ar trebui să meargă la vot.
VEZI ȘI: George Ivașcu, declarația de război a unui actor devenit manager. Ce s-a întâmplat în urmă cu aproape un deceniu
În câteva rânduri emoționante, el spune că a venit momentul ca românii să aibă parte de un viitor mai bun, după 25 de ani de ignoranță.
"Am tot evitat să mă înscriu în rândul comentatorilor campaniei prezidențiale. Însă azi o fac pentru că mi-a ajuns cuțitul la os câte am fost nevoit să înghit.
Azi mă rog pentru o șansă a acestei țări! Sentimentul pe care îl am este că ne-am întors înapoi in 1996 când Emil Constantinescu era votat de o generație tânără cu speranțe în suflet. Aia a fost o revoluție. Poate singura adevărată. Atunci democrația a avut ultima zvâcnire. Din generația aia făceau parte și părinții mei. Eram mic, dar vedeam în emoțiile lor speranța că eu voi putea trăi într-o țară mai bună, mai spre Europa.
Mama a plâns și își dorea să fie mai bine. Azi mă încearcă aceleași emoții dar pe mine, matur și cu drept de vot! Vreau să văd dacă țara asta mai are o șansă să demonstreze că putem lupta cu hoția, cu incultura și cu batjocara celor care ne-au crezut proști și ignoranți 25 de ani!
Pe noi, ăștia care încă mai avem suflet nevândut pe brichete și promisiuni să ne ajute DUMNEZEU mâine! Mă simt ca în fața unei prăpăstii. Vreau să votez! Voi vota pentru tata, pentru mama, pentru ce m-au educat să fiu! Pentru prietenii mei alături de care am discutat la o țigară și la o cafea, uneori dezamăgiți, alteori plini de revoltă. Pentru copiii mei care vreau să creadă încă de pe băncile școlii că pot și că au o șansă să facă ceea ce își doresc, aici, acasă! Vreau în rând cu Europa. Vreau ca cei pe care ii votez sa lucreze pentru mine! Eu ii platesc. Știu că sunt idealist, dar cred că ăsta e ultimul an în care îmi mai pot permite să mai fiu așa. Eu ȘTIU cu cine votez! Voi?", a scris Bogdan Muzgoci pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News