Bogdan Macovei a murit. Fostul tehnician a condus echipa feminină de handbal a României la clasarea pe locul al 4-lea la Campionatul Mondial din 1999
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Bogdan Macovei, care a condus echipa feminină de handbal a României la clasarea pe locul al patrulea la Campionatul Mondial din 1999, a decedat la vârsta de 67 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Handbal. 

'Toată lumea îl cunoştea ca 'Profu, pentru că a călăuzit generaţii întregi de sportivi ca antrenor, profesor, coleg. În toată cariera sa dedicată handbalului, Domnul Bogdan Macovei a obţinut performanţă, împărtăşind sfaturile sale cu sufletul deschis şi sincer, în ultima perioadă ca Director Tehnic al Federaţiei Române de Handbal. Lumea noastră, a handbalului, e profund îndurerată de dispariţia sa, pentru că am pierdut un mentor şi un prieten, un profesionist. Rămâi cu bine, Profu'!, se arată în mesajul transmis de FRH pe site-ul său oficial.

Macovei, autorul mai multor cărţi despre handbal şi lector EHF, a mai pregătit naţionala feminină a României şi la Mondialul din 1990, când tricolorele au ocupat locul 7, precum şi la Jocurile Olimpice din 2000.

A cucerit două titluri de campion al României cu Oltchim Râmnicu Vâlcea şi a mai pregătit echipa macedoneană Kometal Skopje, cu care a ajuns în sferturile Ligii Campionilor, dar şi naţionala feminină a Macedoniei, cu care s-a clasat pe 7 la Mondialul din 1997. Macovei a făcut performanţă şi la masculin, cu Pelister Bitola, cu care a ajuns în finala Cupei Challenge în 2002.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel