Data actualizării:
Data publicării:

Bogdan Chiriţoiu, solicitare demitere de la Consiliul Concurenţei. Daniel Zamfir: Propunerea va fi trimisă preşedintelui

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
bogdan_chiritoiu_f
bogdan_chiritoiu_f

Biroul permanent al Senatului a aprobat luni raportul Comisiei economice, în urma anchetei privind o eventuală manipulare a ROBOR, prin care se cere demiterea preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, propunere care urmează să fie trimisă şefului statului, a anunţat luni preşedintele comisiei, Daniel Zamfir. 

El a explicat că, potrivit raportului, "ROBOR a fost manipulat, calcularea lui pe baza unor cotaţii dovedindu-se a nu fi una transparentă, ci una aranjată". În raportul anchetei se arată că Bogdan Chiriţoiu ar fi acţionat "împotriva legii" şi se mai solicită sesizarea Curţii de Conturi pentru a face verificări dacă există "angajaţi fictivi" în această instituţie. 

"Constatând modul defectuos în care Consiliul Concurenţei a înţeles să colaboreze cu Comisia economică, industrii şi servicii, prin răspunsurile incomplete şi întârziate ce au fost furnizate solicitărilor transmise (documentele au fost transmise cu depăşirea termenelor ce figurau în textul solicitărilor), membrii comisiei consideră că preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, prin deciziile sale, a obstrucţionat buna desfăşurare a anchetei şi a îngreunat atingerea obiectivelor anchetei parlamentare, aşa cum au fost aprobate de Biroul permanent al Senatului, prin Hotărârea nr. 4/2019", se spune în raport. 

Ce recomandări a transmis comisia



Comisia a recomandat în 20 martie, potrivit declaraţiilor lui Zamfir, în raportul parţial al anchetei, fie să se decupleze ROBOR de la calculul dobânzilor creditelor în lei, fie să se schimbe modalitatea de calcul a acestui indice. Pe 24 aprilie, într-un răspuns al autorităţii de concurenţă la solicitarea Agerpres se preciza că Raportul Comisiei economice din Senat cu privire la activitatea Consiliului Concurenţei conţine numeroase inexactităţi, scoase din context şi prezentate eronat. 

Plenul Senatului a adoptat, pe 11 februarie, un proiect de hotărâre prin care a acordat un termen de 60 de zile Comisiei economice să deruleze o anchetă privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis, în 2013, o investigaţie referitoare la o eventuală manipulare a ROBOR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel