“Am auzit și eu despre un virus ucigaș care nu știu ce face. M-am uitat și eu un pic..., nu e nimic. Când mai vedeți astfel de știri la televizor, schimbați canalul”. Fraza, atât de celebră astăzi, a fost rostită într-o formă sau alta de toți liderii lumii occidentale din Statele Unite și până în Uniunea Europeană. 

Bogdan Chirieac a scris un editorial pentru DCNews, analizând criza lidership-ului mondial, pusă în evidență de criza COVID-19.

Iată editorialul scris de Chirieac:

 

Un pic de COVID

 

“Am auzit și eu despre un virus ucigaș care nu știu ce face. M-am uitat și eu un pic..., nu e nimic. Când mai vedeți astfel de știri la televizor, schimbați canalul”. Fraza, atât de celebră astăzi, a fost rostită într-o formă sau alta de toți liderii lumii occidentale din Statele Unite și până în Uniunea Europeană. Astăzi, trăim cu toții un coșmar. Suntem parcă prinși într-un film de serie B sau C, pe care am vrea să-l întrerupem, pentru a ne alege de pe Netflix un alt film, despre altceva.

Sunt o mulțime de teorii pe care, în orele lungi de izolare, sunt convins că le-ați citit despre cum s-a format Covid-19, despre cum a fost el prevăzut de tot felul de proroci încă de acum 10 sau 20 de ani. Cu certitudine știm un singur lucru: de cinci ani de zile, fundația lui Bill și a Melindei Gates s-a întâlnit cu toți marii lideri ai lumii, spunându-le un lucru simplu - omenirea e pândită de o pandemie. Astăzi nimeni nu va mai declanșa un război nuclear. Toți puternicii lumii, în fața lui, au răspuns ceva de genul: “foarte interesant, d-le Gates, ne vom apleca asupra problemei pe care o ridicați”.

 

O sută de mii de morți, o treabă extraordinară!

 

În ianuarie anul acesta, criza din China era bine-cunoscută lumii întregi. Reacția neoficială a marilor cancelarii a fost: “ai naibii chinezi, uite cum au rezolvat protestele violente de stradă din Honk Kong. Uite așa i-au  băgat chinezii pe toți în casă”.

În mod real, nimeni nu s-a gândit să izoleze China pentru a se apăra de pandemie. Nimeni nu s-a gândit că mărfurile puteau fi, în continuare, aduse după câteva zile de carantină în vamă, dar trebuia împiedicată circulația persoanelor. Abia când lucrurile au ajuns în punctul în care nimic nu se mai putea face, atunci s-au anulat curse aeriene, s-a oprit circulația persoanelor și au fost înțelese proporțiile catastrofei.

Brusc, numărătoarea miilor de morți americani, francezi, englezi, germani, italieni sau spanioli pare să nu mai impresioneze pe nimeni. În atentatele de la 11 septembrie și-au pierdut viața peste 3.000 de americani. Lucrul acesta a schimbat fundamental lumea. Acum, în SUA și în Europa, ne apropiem de cifra de 30.000 de decese. Președintele Trump vine și spune americanilor, de la Casa Albă, că dacă țara va avea până în 100.000 de morți înseamnă că administrația a făcut o treabă extraordinar de bună!

Filmul de serie B pe care-l trăim are un scenariu atât de prost, încât reușește să ne captiveze prin absurdul său. Sateliții, supercomputerul, netul, intelligence super dotat și plătit, marile corporații, chiar nimeni nu a văzut ce se întâmplă în China încă din noiembrie anul trecut?

Toată lumea vorbește că după pandemie va urma o criza economică mai dură decât cea din 2008. Toată lumea spune că procesul globalizării se va opri. În plină pandemie, s-a constatat ca atelierul lumii era China și când s-a închis atelierul lumea a rămas cu lipsuri, mergând de la telefoane mobile de ultimă generație până la pixuri și hârtie igienică.

Nu mă îndoiesc că, după ce molima își va fi luat tributul de milioane de vieți (nu este o cifra apocaliptică, gândiți-vă că pandemia va intra și în India, Pakistan sau în taberele de refugiați din Orientul Mijlociu), economia mondială, în 12 luni, va porni. Cu siguranță, că va face aceleași greșeli ca și până acum. După câțiva ani, materialele medicale nu vor mai fi produse decât în mod simbolic pe plan naţional, iar restul va fi importat din China la jumătate de preţ. Mediul privat va reveni, competitiv și dinamic.

Cum este condusă lumea

 

Problema fundamentală va rămâne, însă, cea de azi: felul în care este condusă lumea.

S-a vorbit mereu că, de exemplu, în Franța, după titanii Mitterand și Chirac ne-am trezit cu mediocri François Hollande sau produsul de laborator Macron; în Marea Britanie, după Thatcher și Blair, ne-am trezit cu Cameron și Boris Johnson; că în America, după Clinton și Bush, l-am avut pe hollywoodianul Obama și pe nonconformistul Trump. Lumea s-a întrebat adesea, cu discreţie, de ce sistemul democratic occidental, zguduit de criza economică din 2008 - care pe fond nu este rezolvată nici astăzi, în 2020 - nu a mai produs lideri de o calitate excepțională, precum marii oameni politici care au făcut Europa unită sau au reușit să impună modelul american din Asia până în Europa de Est.

Sigur că, atunci când îi vezi pe premierul Orban sau pe d-na Alexandru în vreo conferință de presă, primul gând este de disperare, de neputință, de exasperare că noi, românii, suntem literalmente în voia soartei.

Nicio clipă însă nu m-am gândit că salvarea mondială poate veni de la București. De 30 de ani m-am așteptat întotdeauna ca din Occident să vină și ajutorul, sub orice formă, pentru noi. Nu suntem naivi. Nu am citit asta în zațul de cafea. În anii 90, progresele României în plan economic și politic s-au făcut sub presiunea constantă a Occidentului. Din decembrie 96, când președinte a devenit Emil Constantinescu, acest soft power din Vest a fost adaptat mult mai bine nevoilor românești și asta pentru că profesorul Constantinescu a câștigat personal încrederea occidentalilor. După 2000 însă erorile de analiză ale Vestului au devenit memorabile: de la războaiele din Afganistan și Irak, până la așa-zisa Primăvară Arabă din 2011, când mișcări fundamentalist islamice au luat prin nebăgarea de seamă a Vestului locul dictaturilor laice, dar foarte stabile și în dialog cu Occidentul din regiune. Pentru România va rămâne în istorie perioada războiului româno-român 2014-2017, când o vendetă politică, dusă cu abuzuri inimaginabile într-un stat democratic, a fost considerată “luptă împotriva corupției”.

În aceste zile cumplite, în care națiunile se felicită că ieri au avut 800 de morți într-o zi și astăzi doar 700, capătul tunelului nu se întrezărește nici măcar un pic. Salvarea stă până la urmă în corporațiile farma, în oamenii de știință arondați lor și marilor universități. Problema este că, atunci când această criză se va fi încheiat, oricând cu actualul sistem politic mondial vom fi la fel de nepregatiti pentru următoarea criză. Covid-19 are o mortalitate de 1-3%. SARS era la aproape 30%. Ca să zic așa, de data asta am avut un pic de noroc. Desigur, nu fiecare dintre noi, ci omenirea în ansamblu ei.

 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News