Data publicării:
Bodu: PSD a făcut cu Diaconu greșeala făcută de PDL cu EBa
Sebastian Bodu susține că PSD are o problemă gravă în contextul unei posibile alianțe PNL-PDL, după ce a făcut cu Mircea Diaconu aceeași greșeală pe care, în 2009, PDL a făcut-o cu Elena Băsescu.
"Scorul dublu decât necesar obținut de Mircea Diaconu se datorează în egală măsură PSD, care i-a dat voturi de la el. Nu se poate ca eroarea tuturor caselor de sondaj sa fie în același sens: prea mult la PSD și prea puțin la MD. PSD a vrut să îl ajute ca să facă safteaua PNL, să arate ca USL trăiește și...i-a dat prea mult. De ce i-a dat prea mult? Pentru că astfel de transferuri nu se pot controla decât relativ întrucât se întâmplă în fiecare secţie de vot. La fel a fost și cu EBa in 2009, când a luat mai mult decât trebuia să primească de la PDL", a scris Bodu, pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că "Acum, cu un scor mult sub 40%, PSD are o problemă de percepție publică. Are o problemă pentru că PNL + PDL au împreună 26% și, printr-o alianță și cu un lider potrivit, vor crește amenințând PSD".
VEZI și: Ședință de criză la PSD după ce s-a aflat scorul real. Începe războiul pentru preluarea PNL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News