Bode, după ce un polițist ar fi bătut o femeie: Toleranță zero față de cei care fac de râs uniforma de polițist!
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto Pixabay
Foto Pixabay
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, anunță cercetări la Arad, unde un polițist ar fi bătut o femeie pentru că nu purta mască.

Întrebat, joi, 13 mai, dacă va stabili noi criterii de evaluare psihologică a polițiștilor după cazul de la Arad, ministrul Lucian Bode a răspuns astfel: „toleranță zero față de cei care fac de râs, să vă citez pe dumneavoastră, uniforma de polițist”.

La Arad au început cercetările. „Acolo am demarat cercetările și nu vom ezita să facem noi curățenie în propria ogradă, așa cum am făcut-o, de altfel, și la Secția 16 (...). Să înțelegem odată pentru totdeauna că în special în momentele mai delicate, cum au fost cele pe care le parcurgem de un an și ceva încoace, comportamentul polițiștilor, al jandarmilor, al angajaților ISU, al lucrătorilor de la Poliția de Frontieră în spațiul public trebuie să fie un model și acest lucru îl transmit de fiecare dată: să acționeze cu responsabilitate, cu profesionalism, cu calm, dar și cu fermitate atunci când situația o impune”, transmite Lucian Bode.

Un polițist ar fi bătut o femeie din localitatea arădeană Buteni, pentru că nu purta mască. Agentul este acuzat că ar fi lăsat femeia inconștientă pe stradă, iar aceasta a fost luată de o ambulanță și dusă la spitalul din Ineu.

Poliția Arad a transmis, miercuri seară, că, prin apel la 112, s-a anunțat că pe raza localității Buteni o femeie este agresată de polițiști. „La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orășenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, anunța Poliția Arad.

VEZI ȘI: Ambasadorul Ovidiu Dranga: România și Polonia, singurele țări NATO cu trupe detașate în oglindă. ”Să fim pregătiți pentru ce e mai rău”

 

VEZI ȘI: Un copil de doar 6 ani a fost ucis de o rachetă Hamas. Ambasada Israelului la București a publicat fotografia sa. Vezi poza în articol

VEZI ȘI: Claudia Țapardel, o nouă emisiune la DCNews,”Interviuri care inspiră”. Povestea și experiența de viață ale unor personalități marcante, dezvăluite în interviuri excepționale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel