Boc, un posibil prezidențiabil al PDL. Vezi cui aparține afirmația
Fostul lider al democrat-liberalilor, Emil Boc, poate fi unul dintre candidații PDL în cursa internă pentru Cotroceni, însă trebuie să renunțe la decizia de a nu fi, încă, "o prezenţă zilnică şi permanentă în viaţa publică românească".
Afirmația îi aparține vicepreşedintelui PDL, Ioan Oltean, care susține că fostul premier Emil Boc este cotat cel mai bine în sondajele interne, deoarece acesta, deși este preocupat de buna gestionare a intereselor clujenilor, "este preocupat" de ceea ce se întâmplă în partid.
"Sondajele de opinie pe care noi le-am realizat în ultimul timp scot în evidenţă că cel mai bine cotat membru al Partidului Democrat este în acest moment fostul premier, Emil Boc. Este adevărat că în acest moment domnia sa nu este o prezenţă destul de cotidiană în viaţa publică românească. Domnia sa preferă să-şi desfăşoare în cele mai bune condiţii activitatea de gestionare a intereselor locuitorilor municipiului Cluj, unde sunt o mulţime de alte probleme, dar nu a lipsit şi nu a refuzat nici un fel de participare la acţiunile naţionale ale partidului, la acţiunile zonale, în aşa fel încât el dovedeşte că este preocupat ca politica Partidului Democrat Liberal să fie una în consens cu interesul general, că domnia sa este un susţinător al actualei politici a PDL şi este un participant direct la principalele acţiuni ale partidului", a declarat, miercuri, la RFI, Ioan Oltean.
Ce i se reproșează lui Emil Boc
Vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, a mai precizat că "Emil Boc poate să fie unul dintre candidaţii pe care Partidul Democrat Liberal îi va supune analizei şi dezbaterii publice la nivelul structurilor politice ale PDL, alături de alţi trei-patru candidaţi avuţi în vedere de către noi. Aşteptăm un moment potrivit pentru a face cunoscute numele pe care noi le avem în vedere", a spus liderul democrat-liberal, adăugând că primarul municipiului Cluj-Napoca ar trebui să devină mai "vizibil".
"Evident că şi noi dorim ca Emil Boc să fie o prezenţă mult mai activă, mult mai vizibilă, mult mai evidentă în politica de zi cu zi. Dar probabil toate la vremea lor", a susținut Oltean, potrivit căruia, în viitorul apropiat, fostul premier să "redevină pivotul principal al politicii" PDL.
"Emil Boc preferă încă să nu fie o prezenţă zilnică şi permanentă în viaţa publică românească. Noi credem că se apropie momentul în care această stare trebuie să înceteze, iar Emil Boc să revină şi să fie pivotul principal al politicii noastre publice şi sunt convins că domnia sa va găsi momentul favorabil, care să-l determine să reintre în prim-planul politicii româneşti, ca un actor de prim rang şi cu prezenţă zilnică", a conchis Ioan Oltean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News