Boc: Și la bine şi la rău sunt alături de președintele Băsescu
Fostul premier, Emil Boc, aflat sâmbătă, la sediul PDL din Modrogan, a declarat că este alături de preşedintele Traian Băsescu, el precizând că suspendarea s-a făcut abuziv, iar USL a încălcat legea prin hotărârile luate la Parlament în această săptămână.
Mai mulți lideri ai PDL, printre care Raluca Turcan, Cristian Boureanu şi Anca Boagiu, s-au întrunit, sâmbătă dimineaţă, la sediul central din Modrogan.
Fostul premier PDL a precizat că votul din 29 iulie este foarte important, iar PDL îl va susţine pe preşedinte. Emil Boc, primar al oraşului Cluj, a spus că în campania pentru referendum partidul va trebui să explice românilor măsurile luate în timpul crizei.
Boc a mai spus că el este alături de preşedintele Băsescu la bine şi la rău. El a criticat măsurile luate în Parlament, în această săptămână.
"Ce vina avea Avocatul Poporului?", a spus Boc, referindu-se la faptul că Avocatul Poporului a fost revocat din funcţie prin votul Parlamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News