Boc promite oamenilor de afaceri chinezi că vor primi ajutoare de stat dacă investesc în România
Premierul Emil Boc i-a asigurat pe oamenii de afaceri chinezi că vor beneficia de ajutoare de stat în cazul în care investesc sume importante în România şi creează mai multe locuri de muncă, spunându-le că legislaţia internă permite acordarea unor astfel de facilităţi, acceptate şi de către UE.
Şeful Guvernului, aflat în China, a participat, luni, la Forumul economic româno-chinez, organizat la Beijing, unde a încercat să îi convingă pe oamenii de afaceri chinezi să investească în România, scrie Mediafax.
"România oferă scheme de ajutor de stat firmelor care aduc investiţii şi creează locuri de muncă, iar acest nivel al ajutorului de stat depinde foarte mult de valoarea investiţiei şi de numărul locurilor de muncă nou-create în România", a spus Boc, în discursul susţinut la Forum.
Sâmbătă, premierul arăta că firmele chineze au asigurat Guvernul român că vor participa la licitaţiile pentru proiecte majore de investiţii şi că vor solicita preţuri reduse pentru executarea lucrărilor, cerând însă un tratament nediscriminatoriu faţă de alte firme şi interesându-se şi de un eventual ajutor de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News