Data publicării:

Boc: Nu am spus niciodată că va curge foarte repede lapte şi miere, televiziunile manipulează

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
boc
boc

Efectele ieşirii din recesiune nu pot apărea peste noapte, ci reprezintă doar un semnal psihologic că economia evoluează pozitiv, iar Guvernul nu a susţinut niciodată că din primăvara acestui an "va curge lapte şi miere", a declarat premierul Boc, acuzând televiziuni de manipulare pe această temă.

"Eu am spus un singur lucru, că România are toate şansele ca la sfârşitul primului trimestru să iasă din recesiune. Dacă s-a întâmplat, vom şti când Institutul Naţional de Statistică ne va da datele oficiale. N-am spus niciodată însă, şi aici este marea manipulare a unor televiziuni pe care o practică, că a doua zi după ce vor exista două trimestre de creştere consecutivă din punct de vedere economic va fi lapte şi miere. Nu va fi", a spus Boc, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

El a cerut ca toţi cei care vorbesc despre recesiune să explice tehnic cu exactitate ce presupune acest lucru fără să amăgească populaţia în aşteptări "care nu pot să apară peste noapte", precum şi să arate clar că aceste date vor fi confirmate sau infirmate de către autorităţi prin Institutul Naţional de Statistică.

Premierul a amintit că datele privind evoluţia economiei în primul trimestru sunt prezentate după un anumit interval.

La mijlocul lunii februarie, premierul a declarat că sunt semne că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie.

Guvernul şi FMI estimează pentru acest an o creştere economică de 1,5%.

Pentru a ieşi tehnic din recesiune, economia unei ţări trebuie să înregistreze creşteri în două trimestre consecutive. În ultimul trimestru al anului trecut, economia a crescut cu 0,1% faţă de cel anterior.

Institutul Naţional de Statistică va prezenta pe 13 mai evoluţia Produsului Intern Brut în primul trimestru din acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel