Boc despre preţul acţiunilor Petrom: Decizia a fost luată cu preşedintele, dar nu eram cu apa la gură
Preţul de vânzare a acţiunilor Petrom (SNP) a fost decis împreună cu preşedintele Traian Băsescu, fără însă ca la acel moment Guvernul să fie "cu apa la gură", a declarat premierul Emil Boc.
"Decizia a fost luată împreună cu preşedintele, dar nici atunci, ca şi acum, nu eram cu apa la gură", a spus Boc, aflat în China.
El a însă că, analizând situaţia actuală a economiei internaţionale, se pot ridica anumite semne de întrebare.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la o întâlnire cu preşedintele Consiliului de Supraveghere Petrom, după ce i s-a spus că o acţiune a companiei este acum cotată la 0,31 lei, că "începe să ne pară rău" că statul nu a vândut cu 0,33 lei pe acţiune,adăugând că trebuie "să aşteptăm vremuri mai bune".
Oferta de vânzare la bursă a 9,84% din acţiunile OMV Petrom, derulată în iulie, a eşuat deoarece investitorii au subscris mai puţin de 80% din titluri şi va fi reluată, probabil anul viitor.
Oferta ar fi fost cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti şi s-a derulat printr-o metodă nouă pe piaţa de capital din România, preţul final urmând să fie anunţat abia la închidere. Statul a anunţat la început, un preţ maxim de 0,46 lei/titlu, iar cu câteva zile înainte de sfârşitul ofertei a stabilit un preţ minim de vânzare, de 0,3708 lei/titlu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News