Democrat-liberala Anca Boagiu a declarat, joi, că este onorată de alegerea sa ca vicepreședinte al PPE la Congresul care s-a încheiat. Cel mai important mesaj pe care România l-a primit este acela că țara noastră "este în centrul Europei", iar unul dintre scopurile organizării evenimentului la Bucureşti a fost recredibilizarea țării după evenimentele politice "neplăcute" din vară, a mai precizat Boagiu, în cadrul unei declarații de presă.
,,Congresul PPE care tocmai s-a încheiat, din punctul nostru de vedere este un moment extrem de important pentru România. Spun lucrul acesta pentru că scopul notru a fost şi acela de a recredibiliza România după evenimentele neplăcute care ne-au dus undeva în zona neagră şi de neparteneriat a unora dintre colegii noştri politicieni din România. Este important pentru că aşa cum aţi auzit au fost adoptate documentele politice ale partidului, documente care stabilesc care sunt soluţiile noastre, soluţii pe care le vom aplica în viitor pentru a consolida UE şi răspunsul nostru pe scurt a fost mai multă Europă", a spus Anca Boagiu, după alegerea ei în funcţia de vicepreşedinte al PPE.
Anca Boagiu a arătat că cel mai important mesaj primit de la liderii europeni care au particiapt, miercuri şi joi, la Bucureşti, la Congresul PPE, este acela că "România este în centrul Europei", iar rolul pe care trebuie să îl joace în întărirea construcţiei europene în perioada următoare este ,,fundamental".
,,Cred că cel mai important mesaj pe care l-am primit astăzi de la liderii europeni, şi ieri, este acela că România este în centrul Europei, iar rolul pe care aceştia îl aşteaptă ca noi să îl jucăm în construcţia europeană, în întărirea construcţiei europene în perioada următoare este fundamental", a susţinut Boagiu.
Prezenţa la Bucureşti a celor 16 şefi de state şi de guverne din PPE, care reprezintă mai mult de jumătate din membrii Consiliului European, dovedește că România este o țară puternică și binevenită în Uniunea Europeană, a mai subliniat fostul ministru PDL-ist.
,,Şi cred că desfăşurarea de forţe pe care aţi văzut-o, prezenţa celor 16 şefi de state şi de guverne, prezenţa celorlalţi din UE, alţi şapte premieri care nu nu conduc ţările membre ale UE, dar îşi doresc să intre în UE şi sunt membrii ai familiei noastre politice, prezenţa a mai mult din jumătate din membrii CE la Bucureşti dovedeşte faptul că România este o ţară puternică, şi o ştim cu toţii, a şaptea ţară din UE dovedeşte faptul că România este bine venită în UE, este un partener de nădejde pe care cel mai puternic partid al UE, PPE tocmai, dacă vreţi, l-a însărcinat să implementeze politici pe care tocmai le-am decis ieri", a conchis Anca Boagiu, care a fost aleasă, joi, vicepreşedinte al Partidului Popular European, cu 274 de voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"