BNR lansează bancnota de 20 de lei. Ecaterina Teodoroiu, pe bancnotă
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
BNR
BNR
Banca Națională a României lansează în circulație bancnota de 20 de lei. 

Bancnota va fi lansată în anul 2020. Pe bancnota de 20 de lei va fi Ecaterina Teodoroiu, după cum a decis Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), în ședința din 30 iulie, informează instituția, potrivit Mediafax. 

Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Bancnota de 20 de lei, dublă semnificație

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

Consiliul de Administrație al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim - de promovare a personalităților feminine - ce a găsit o largă susținere în societatea românească. Banca Națională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranță și identificare, precum și data exactă a lansării în circulație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel