Blue Air - Casa Regală, lansare specială de Centenar: Este o cinste
Blue Air a lansat, astăzi, în cinstea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, aeronava Boeing 737 personalizată pe fuselaj cu portretul Regelui Ferdinand I.
În prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, Directorul General Blue Air, Marius Puiu, alături de Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air, au prezentat noul livery de pe ampenajul vertical al aeronavei Boeing 737-800NG. Este vorba despre portretul regelui Ferdinand I, cel de-al doilea rege al României, iar inițiativa Blue Air vine în semn de omagiu celor care s-au dedicat înfăptuirii unității naționale.
"La 100 de ani de la intrarea victorioasă a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în București, aducem un omagiu celui cunoscut pe drept ca întregitorul de țară. Este o mândrie pentru Blue Air să poarte istoria României la înălțime! Astăzi, aducem un omagiu Regelui Ferdinand I, de care se va lega întotdeauna conștiința datoriei împlinite și cel mai important act din istoria României: Marea Unire de la 1918", a declarat Marius Puiu, CEO Blue Air, la evenimentul organizat pe Aeroportul Otopeni.
La rândul său, Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air, a precizat că "este o cinste să-l onorăm pe Ferdinand I, cel de-al doilea rege al României și conducătorul sub care s-a pecetluit unirea principatelor. Este o onoare să arătăm lumii personalitățile de seamă ale istoriei noastre și o mândrie să inspirăm generațiile viitoare. Blue Air, prin poziția de lider al aviației comerciale românești, își concentrează în mod constant eforturile spre a promova în afara granițelor valorile noastre naționale, România frumoasă de care suntem mândri și datori, în același timp, să o facem cunoscută".
Primul zbor al aeronavei Blue Air personalizată pe fuselaj cu portretul Regelui Ferdinand I va avea loc miercuri, 5 decembrie, de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Stuttgart. În zilele următoare, aeronava Boeing 737-800NG, cel mai nou model din flota Blue Air, va ajunge la Sibiu, Iași, Dublin, Tel Aviv, Londra, Cluj-Napoca, Lisabona, Liverpool, Paris și Bacău.
Al doilea avion pentru Centenar
Este cel de-al doilea avion pe care Blue Air îl dedică Centenarului. În luna iulie, compania a lansat un alt Boeing 737-800NG personalizat pe ampenajul vertical cu portretul lui Carol I. Inițiativa companiei nu se oprește aici, iar în perioada următoare vor urma alte aeronave Blue Air personalizate pe fuselaj cu logo-ul Centenarului Marii Uniri și cu fotografii ale unor personalități importante din istoria noastră modernă.
Blue Air a transportat, în 2017, 5.061.790 de pasageri pe 106 rute din 16 țări. În acest an a fost distinsă cu TripAdvisor Travelers' Choice Award 2018, secțiunea Travelers' Choice Low Cost Carrier pentru zona Europa, iar la București a câștigat trofeul pentru Cea mai bună companie aeriană low-cost din România, în cadrul Galei TopHotels Awards 2018. În ceea ce privește numărul de pasageri estimați în 2018, se așteaptă o creștere de 10% față de anul anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News