Blocaj. Explicația furtunilor violente din România, din ultima săptămână
Ce s-a întâmplat în România săptămâna trecută este fără precedent în ultimii 49 de ani. Au fost cele mai abundente ploi în luna iunie din 1969 până-n prezent.
Un ciclon mediteranean a lovit cu furie România. Cantitățile de precipitații au fost însemnate. Luna iunie rămâne în istoria statistică, fiind cea mai ploioasă din ultimii 49 de ani. Blocajul a fost eliminat, dar umezeala din aer mai determină ploi torențiale.
Ce s-a întâmplat
În Mediterană a ajuns o masă de aer rece de la Polul Nord. Ciclonul format a rămas captiv între anticicloni, cei care aduc timp frumos, mult mai puternici, care practic l-au înconjurat, potrivit Știrile Pro TV. A fost blocaj la nivel european.
Florinela Georgescu, director INMH a subliniat, potrivit sursei citate: ”Nu se întâmplă des, dar nu înseamnă că nu este ceva natural.”
În acest moment, blocajul este depășit, iar ploile se îndreaptă spre Rusia. De miercuri, spun meteorologii, vom avea, din nou, temperaturi de 30 de grade Celsius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News