Data publicării:

Bloc de locuinţe pentru tinerii specialişti din sistemul de sănătate, recepţionat la Târgu Mureş

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primăria Târgu Mureş şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) au recepţionat, luni, un bloc cu 24 de apartamente, care vor fi destinate medicilor rezidenţi şi tinerilor specialişti din sistemul de sănătate, pentru încurajarea acestora să rămână şi să profeseze în acest oraş.

Sunt 12 garsoniere, 10 apartamente cu câte două camere şi două cu trei camere, blocul fiind situat în apropierea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

"Mă bucur că am reuşit să finalizăm un program atât de sensibil şi atât de aşteptat. De-a lungul timpului a fost mereu amânat, mă bucur că l-au dus la bun sfârşit acum şi deschide şi perspectiva unei noi colaborări în viitorul imediat, demararea unui nou proiect într-o zonă importantă a oraşului. Sper ca medicii să privească cu mare bucurie această investiţie, fiindcă medicii din Târgu Mureş au mai avut un bloc de garsoniere, însă unii s-au grăbit să îl vândă pe nimic. Acest nou bloc de locuinţe nu se va vinde, ci va rămâne pentru medicii tinerii rezidenţi şi specialişti care vor să rămână să muncească la Târgu Mureş", a declarat primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea.

Edilul a precizat că acest proiect este menit să ajute tinerii din domeniul sanitar, deoarece un medic se poate realiza doar după vârsta de 40 de ani, dată fiind perioadă lungă de studiu, iar asigurarea unei locuinţe este de natură să le diminueze din griji.

Dorin Florea a adăugat că locuinţele vor fi atribuite în baza unor criterii stabilite de Consiliul Local Târgu Mureş.

Directorul general adjunct al ANL, George Ciprian Stan, a precizat că investiţia Guvernului în acest loc de locuinţe este de 4,5 milioane de lei, la care se adaugă investiţia Primăriei Târgu Mureş de circa 700.000 de euro. 

"Avem 24 de unităţi locative. E o schimbarea în arhitectură, mergem înspre 2020, spaţiile sunt generoase, în conformitate cu Legea Locuinţei, plus-minus 10%. Programul se numeşte 'Locuinţe pentru specialiştii în sănătate', acesta este un subprogram în cadrul programului 'Locuinţe pentru tineri destinate închirierii', ANL mai derulează, tot ca subprogram, 'Locuinţe pentru specialiştii în învăţământ'. Sigur că oportunitatea o stabilesc edilii şefi", a arătat George Ciprian Stan.

Reprezentantul ANL a menţionat că la Târgu Mureş mai există un proiect în colaborare cu municipalitatea, care este în faza aprobării indicatorilor tehnico-economici în cadrul Ministerului Dezvoltării, şi că speră ca în două luni investiţia să fie atribuită spre execuţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel