Data publicării:

Blănculescu: Scopul declarației lui Băsescu cu privire la Uzina Dacia

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Economie
WhatsApp
agerpres_4239138
agerpres_4239138

Analistul economic Ionel Blănculescu a declarat pentru DC News ce ar urmări Traian Băsescu, apropiat al Renault din 1998, la momentul implantării în țara noastră, prin declarația că Uzina Dacia se mută în Maroc. Ionel Blănculescu a subliniat că poate fi vorba despre o înțelegere între Renault și Traian Băsescu, însă dacă informația nu este un semnal, ci o informație aruncată, "atunci este grav". Analistul a mai precizat că ar fi o lovitură pentru statul român, iar problema ar fi atât de mare încât am ajunge să vorbim despre implicații politice și de electorat, având în vedere deja situația gravă de la Arpechim/Oltchim. 

"Subiectul este extrem de serios lăsând la o parte declarații politice sau politicianiste. Desigur, competitivitatea sau capacitatea companiei de a-și vinde produsul la un preț favorabil consumatorului, astfel încât vânzarea să se producă într-un număr cât mai mare de unități, reprezintă un element major pentru toate marile corporații ale lumii. În afara acestui indicator, nimic altceva nu există. Nici măcar simpatiile dintre state, dintre conducători și așa mai departe. Aceste amenințări despre care discută și președintele au fost făcute în mai multe rânduri și voalat, și direct", a declarat Ionel Blănculescu.

Avertizări de la fostul vicepreședinte și de la directorul general al Renault

Analistul economic a mai subliniat că "În economie există o teorie a semnalelor, care spune că pentru o stare care va deveni evidentă la un moment dat există semnale anterioare. La finalul lui 2011 a fost dat semnalul de către Carlos Tavarez, care atunci era vicepreședinte al Renault, că ar exista posibilitatea delocării producției de Dacia Dokker din Maroc în Tucia, la Karsan. A existat un studiu de fezabilitate, vom afla despre rezultatele acestuia și decizia ce va fi luată. Acesta poate fi considerat un prim semnal. Un al doilea semnal l-a transmis președintele Renault, Carlos Ghosn, care a spus foarte clar că nu ținem cont de absolut nimic, inclusiv de investiții făcute cum ar fi cea din România sau din altă țară, dacă producția din acele fabrici nu se încadrează normelor de productivitate impuse. A fost un al doilea semnal foarte important".

Înțelegere Băsescu-Renault pentru autostrada Pitești-Sibiu

Blănculescu a mai precizat: "Nu știu președintele de unde are aceste informații pentru că sunt foarte confidențiale, practic imposibil să existe înaintea luării deciziei oficiale, în boardul acționarilor francezi, iar în momentul în care apar în presă sau în alte medii, chiar foarte înalte, deja deciziile sunt luate. O delocare nu se realizează ușor și numai cu aprobarea acționariatului din Franța. S-ar putea să fie un nou semnal pe care președintele îl dă, în  acord cu reprezentanții Renault din România, care s-au declarat deranjați că acea autostradă Pitești-Sibiu nu este considerată o prioritate națională. S-ar putea să existe o astfel de înțelegere între cele două părți, președinte și Renault, mai ales că relațiile dintre cele două părți sunt vechi, din 1998. Nu strică un astfel de semnal, dacă e numai un semnal, dacă e o informație aruncată pur și simplu, atunci strică. Dacă este un semnal, provine din interiorul Renault și vrea să spună că  trebuie să revizuim planurile în ceea ce privește acea autostradă. Eu agreez deplin această concepție și anume că acea autostradă trebuie să devină o prioritate națională pentru că odată ce transportul rutier al mașinilor de la Dacia Renault spre Europa  se va face într-un mod și ritm profesional, costurile de transport vor scădea și compania se va situa în limitele și standardele de competitivitate solicitate de la centru și impuse de conducerea executivă din România. Cred că este un nou semnal care provine de la Renault, dar nu și-l asumă, și este un semnal transmis prin președinte. Are scopul ca la nivelul Executivului să fie conștientizat că Renault dorește foarte mult acea parte de autostradă. În mod normal, marile corporații nu transmit direct astfel de mesaje, își identifică diferiți vectori de imagine prin care o fac".

Cost pentru România

Dacia produce 3% din PIB. Întrebat despre efectul pe care-l va avea eventuala mutarea din România a Uzinei Dacia în Maroc, Ionel Blănculescu a declarat că: "Părerea mea este că nu trebuie să discutăm această opțiune, chiar dacă a fost prezentată ca și sigură. Precizez, potrivit unei expresii deja celebre, că un singur lucru este sigur în această lume și anume că nimic nu-i sigur. Costul de oportunitate ar fi mai mare decât valoarea investiției și a rezultatului obținut din relocare, ceea ce va conduce ca decidenții francezi să nu ia decizia mutării activității din România. În plus, statul român va fi pus în situația, la rândul lui, al unui cost de oportunitate în eventualitatea puțin probabilă a relocării în Maroc sau în altă parte: dacă Renault pleacă din România, vom avea un cost asupra PIB-ului și în special a bugetului (șomaj pentru angajații de la Uzina Dacia); în plus, Guvernul mai are o problemă mare, Oltchim Arpechim, dacă adaug o a doua problemă care înseamnă Dacia Renault, deja se poate transforma într-o problemă politică, o problemă de electorat, care poate cuprinde câteva județe. De un astfel de gigant sunt legate pe orizontala economiei multe mii de firme, numai la OMV Petrom sunt 17.000. Astfel, costul de oportunitate este atât de mare încât Guvernul va construi acea autostradă în timp util și va duce la ieșirea cu mult din marja acceptată de Renault în ceea ce privește raportarea costului de oportunitate la valoarea investiției. Va face de așa natură încât nicio adunare a acționarilor Renault nu va aproba delocarea din România, pentru că aceste costuri vor fi mult mai mari decât costurile cu investiția sau cu valoarea adăugată generată de mutare și atunci vor renunța la această idee, chiar dacă ea poate exista, dar cu condiția ca statul român să asigure condiții de transport. Orice decizie capitală, cum ar fi mutarea într-o altă țară a activității unei corporații de un asemena calibru, are la bază cifre, matematică și finanțe, dacă acestea nu dau cu plus, nu se întâmplă și credeți-mă că orice studiu de fezabilitate, plan de afaceri, studiu de impact sau oportunitate vor demonstra acest lucru și anume că, în condițiile în care autostrada Pitești-Sibiu se va realiza, mai cu forcepsul, mai altfel, în toate posibilitățile de relocare din România a producției, Renault va pierde. Și o știu și ei foarte bine, însă trebuie să acceptăm de la campionii economici și astfel de forme de răsfaț sau exprimare, care însă trebuie înțelese foarte bine, pentru a nu se transforma în stări mai puțin plăcute, de furie și repugnare, distanța nefiind foarte mare între ele. Vă asigur că acea autostradă va fi construită la momentul potrivit".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel