Data publicării:

Blak Friday 2013 se pare că a început cu stângul la români

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp
domo
domo

Black Friday se pare că a început cu stângul pentru cea mai mare parte dintre  retailerii  care au dorit să fure startul. La prima oră a dimineții, la ușile  câtorva  magazine care anunțaseră că dau startul reducerlor de prețuri, nu erau mai mult de câteva zeci de persoane.

Vineri, 22 noiembrie 2013, orele 7,00, magazinul Flanco din Promenada Mall. Circa 60 de persoane așteptau să se deschidă magazinul, care publicase și catalogul cu oferte. Fără îmbrânceli, clienții se îndreaptă spre raioanele cu produsele pentru care au venit. Cele mai mari reduceri sunt la televizoare, laptop-uri și telefoane, reduceri ce ajung până la 500 de lei. Primele produse care dispar sunt televizoarele. La electrocasnice, magazinul oferă doar câteva produse la reducere. De asemenea, nici la casă nu se aștepta mai mult de 10-15 minute.

Tot în acest mall, la Altex, înainte de deschiderea magazinului de la orele 7,00, tot câteva persoane așteptau.

La Domo, din Băneasa, la orele 7,45, în magazin doar câteva persoane se plimbau printre standurile cu produse, personalul oferind orice informație de care aveai nevoie. La fel ca și la Flanco, reducerile merg până la 500 de lei la televizoare, laptop-uri și telefoane.

Vezi reducerile de la Flanco și Altex

Aceași atmosferă se putea întâlni și la Carrefour Băneasa. Clienți puțini, la ora deschiderii supermarket-ului, care în cea mai mare parte se uitau la ofertele de televizoare.

Potrivit anunțurilor magazinelor, perioada reducerilor va dura până la 1 decembrie.

Atenție la prețul afișat

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse sau servicii identice.

 Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

 Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

 —fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;

—fie prin mențiunile "preț nou", "preț vechi" lângă sumele corespunzătoare;

—fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

 Se interzice ca o reducere de preț pentru un produs și/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părți din produs și/sau serviciu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel