Președintele PDL Vasile Blaga a declarat, vineri, nu poate face cadou partidul cuiva, precum și faptul că se are în vedere modificarea Statutului, ceea ce ar putea garanta președintelui Traian Băsescu și lui Emil Boc prezența automată în Biroul Permanent Național, în calitate de membri.
"Dar, în rest, orice funcţie în partid, de către oricine, la momentul oportun, se câştigă prin vot. Pentru că eu sunt preşedintele acestui partid, deocamdată, sper ca şi după Convenţie, dar asta nu înseamnă că sunt proprietarul partidului. Deci, eu nu pot da nimănui nimic, totul se ia în acest partid prin vot", a declarat Vasile Blaga, citează Agerpres.
Potrivit liderului actual al PDL, dacă statutul se va modifica, Traian Băsescu şi fostul premier Emil Boc ar putea deveni, automat, membri ai Biroului Permanent Naţional al PDL.
"Dacă statutul se va modifica şi va dori să intre în partid, va fi membru al Biroului Naţional automat. Şi dânsul (n.red. Traian Băsescu), şi domnul Boc. Toţi cei care ne-au condus partidul. (...). O altă funcţie, oricine, şi-o obţine prin vot. (...). Nu sunt proprietarul acestui partid. Eu nu pot face cadou partidul cuiva", a spus liderul PDL, care și-a prezentat, vineri, la Alba Iulia, moţiunea cu care va candida la preşedinţia partidului.
Vasile Blaga a fost însoţit de o serie de lideri ai PDL, printre care Raluca Turcan, Andreea Paul, Gheorghe Flutur, Cezar Preda, Traian Ungureanu, susținători ai moțiunii "România Dreaptă. PDL - Politică dincolo de lozinci".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva