Data publicării:

Blaga, moartea ratingului. Câţi pedelişti s-au uitat la Turcescu, să-şi vadă liderul

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

vasile blaga, pdlVasile Blaga vrea ducă PDL la un nou mandat, dar se pare că nu reuşeşte să mobilizeze nici măcar  membrii formaţiunii portocalii în faţa televizorului. În seara zilei de 12 octombrie, când şi-a anunţat candidatura în Gândul, Blaga a fost invitat la emisiunea lui Robert Turcescu, de la B1Tv.

În ciuda promovării, debutul emisiunii a fost dezastruos: în primul sfert de oră nu s-au atins nici măcar 10.000 (zece mii) de telespectatori, acul indicatorului de rating rămânând la zero. Cu o zi înainte, primul sfert de oră obţinut de Turcescu fusese de 0,5 la sută. După ce lucrurile s-au mai încins în platou, iar unii dintre pedeliştii interesaţi de subiect au apucat să-şi sune colegii, s-a înregistrat 0,1 rating, iar pe final, la publicitate, s-a urcat la 1,4 puncte.

Realitatea Tv a obţinut în acelaşi interval între 1,9 şi 3,1 puncte de rating, iar Antena 3 a oscilat între 2,1-2,6 puncte. TVR, postul puterii, a înregistrat o audienţă de 1,9 puncte, relativ constantă la aeastă oră, indiferent de invitat. Sondajele de audienţă măsoară segmentul de public urban cu vârste cuprinse între 25-55 de ani. Dacă PDL nu are un activ alcătuit din copii de liceu, sau din pensionari bătrâni, atunci audienţa realizată de Vasile Blaga arată că nici măcar membrii de partid nu s-au uitat la emisiunea lui Turcescu, urmărită de o medie de 40.000 de telespectatori. Să mai notăm că B1Tv nu are un portal de ştiri, deci persoanele care nu şi-au făcut timp să-l vadă pe Blaga în direct trebuie să-i ceară caseta, dacă vor să afle ce intenţii are acesta în PDL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel