Blaga: Minciuna a ajuns politică de stat, dar premierul este primul mincinos
Președintele PDL, Vasile Blaga a criricat măsurile Guvernului Ponta cu ocazia lansării platformei program a Alianţei România Dreaptă (ARD). El a arătat că începând de sâmbătă ARD este gata de drum. "A venit vremea să turăm motoarele să intrăm în linie dreaptă. România are nevoie de normalitate", a spus Blaga.
"Uitaţi-vă în ce hal au adus ţara Ponta, Antonescu, Voiculescu. Peste tot ură, vrajbă, dezbinare. Societatea e polarizată, nimic nu se mai construieşte. În cinci luni de guvernare, stânga socialistă a dovedit incompetenţa, a reuşit să sădească sămânţa vrajbei în viaţa noastră", a spus Blaga.
"Guvernarea USL îşi arată roadele: promisiuni neonorate, instabilitate, insecuritate, creşterea sărăciei. Minciuna a ajuns politică de stat, dar primul mincinos din păcate este chiar primul-ministru", a spus Blaga.
El a spus că în patru luni România a fost pârjolită de-a dreptul, instituţiile statului au fost răvăşite, destabilizate, iar USL a reuşit să aducă România în anii '90.
"Niciodată România nu a fost mai aproape de prăpastie. Era să ne prăbuşim. Experimentele USL au adus România aproape de izolare, ne-au rupt de lume. Ponta şi Antonescu şi-au bătut joc de ani întregi de muncă ai acestui popor. USL a depărtat România de Schengen", a spus Blaga.
"Noi propunem normalitatea, care înseamnă democraţie, stat de drept, domnia legii. Proiectul nostru e să ne unim forţele într-o alianţă puternică, curată, care să îndrepte răul făcut României de guvernarea socialistă, care să apere democraţia şi statul de drept, care să consolideze democraţia, pentru o Românie dreaptă", a mai spus Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News