Blaga îi răspunde președintelui Băsescu, după mesajul "Adio PDL"
Vasile Blaga, reconfirmat, sâmbătă la Convenția Națională a PDL, în fruntea partidului, a făcut, sâmbătă seară, o scurtă declarație de presă, în legătură cu mesajul de adio, postat de președintele Traian Băsescu pe o rețea de socializare, după votul de la reuniune.
"Eu respect, ca de fiecare dată, decizia domnului președinte, dar, pe de altă parte, trebuie să remarc că nu știu să piardă. Eu nu înțeleg când am fost o povară pentru domnia sa, pentru că și la referendumul din 2007 am fost lângă domnia sa, și la alegerile din 2009 am fost, pentru prima dată și pentru ultima oară la putere, am fost lângă domnia sa. Şi astă vară, la 40-45 de grade am fost lângă statul de drept şi domnia sa Eu cred că Traian Băsescu a fost suficient de clar", a declarat Blaga.
PDL trebuie consolidat
Vasile Blaga a vorbit şi despre posibilitatea de a oferi locuri în conducerea partidului Elenei Udrea sau Monicăi Macovei:
"Aici nu e vorba de a oferi sau nu oferi locuri. Îi aşteptăm pe toții colegi să îşi depună candidaturile și eu cred că cei mai buni vor fi aleși. Avem nevoie de o echipă puternică şi cred că o vom avea, care să se opună cu succes USL-ului".
La insistențele jurnaliștilor de a comenta mesajul de adio al președintelui Traian Băsescu, Blaga a repetat: "A spus "Adio partidului", a spus că nu dorește să fim o piatră de moară pentru domnia sa şi nici domnia sa pentru noi. Nu cred că, vreodată, în istoria noastră, am fost piatră de moară pentru preşedinte".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News