Data actualizării:
Data publicării:

Black Friday în România. Iată lista celor ce au furat startul

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Black Friday 2019 și-a deschis porțile la reducere mai repede pentru o parte dintre comercianții din România.

Maşini, electrocasnice, ceasuri, credite bancare, fashion, bijuterii, mobilă, parfumuri şi lista poate continua... Vorbim despre reduceri de preţuri într-o campanie botezată "Black Friday", dar care în România s-a transformat încetul cu încetul în "Black Year", "Black Summer", "Black Month", "Black Week", iar în acest an mulţi retaileri au încurcat intenţionat zilele, pentru că "Vinerea Neagră" a preţurilor mici începe... miercurea, scrie Agerpres.

Estimările PayU România, publicate recent, arată că românii vor face cumpărături cu ocazia "Black Friday 2019" în valoare de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 20% faţă de ediţia de anul trecut, din acest total peste 360 de milioane de lei fiind reprezentate de tranzacţiile online, mai mult cu 25% de la an la an.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei remarca, în aceeaşi perioadă a anului trecut, faptul că preţurile la care se aplică reducerile (preţurile de referinţă, care apar "tăiat") afişate de către comercianţii online erau mai mari decât nivelul prevăzut de lege pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate. În plus, în 20% dintre cazuri, preţurile erau chiar mai mari decât în mod obişnuit.

De la ofertele pe patru roţi la lista de dorinţe pentru cărţi şi parfumuri


În acest an, Autovit.ro pregăteşte trei zile de "Black Friday" pentru cei care vor să îşi cumpere o maşină de pe cea mai mare platformă online din România destinată comercializării de autoturisme noi şi rulate. Pentru că este o decizie importantă, consumatorii nu trebuie să ia o decizie într-o singură zi. Astfel, cea de-a şasea ediţie de "Black Friday" pe Autovit.ro se va derula în perioada 13-15 noiembrie, oferind mai mult timp cumpărătorilor să îşi găsească maşina dorită.

Ofertele pregătite de către partenerii Autovit.ro depăşesc 100 de autoturisme de la cei mai căutaţi producători, precum Volkswagen, Ford, Dacia, Opel, Renault, Seat, Mercedes, Audi, BMW, Volvo. Ca valoare a discountului, vor exista maşini şi cu 14.000 euro mai ieftine decât în mod obişnuit, anunţă compania.

Elefant.ro

La rândul său, retailerul online elefant.ro începe sezonul campaniilor de shopping cu Singles' Day pe 11 noiembrie, după care pe 12 noiembrie va fura startul cu "Black Friday". În cele două campanii, peste 100.000 de produse din catalogul elefant.ro vor intra în ofertele ambelor campanii.

"Am constatat în anii precedenţi că mulţi români deja se gândesc la cadourile de final de an şi încep căutările tot mai devreme în fiecare sezon. În 2019, elefant.ro va da startul campaniilor de reduceri de la final de an cu Singles' Day, cel mai mare eveniment de shopping la care participă anual sute de milioane de consumatori din întreaga lume. Estimăm că la finalul săptămânii viitoare vom avea de livrat jumătate de milion de cărţi, 100.000 de parfumuri şi zeci de mii de alte cadouri. Ambele evenimente de shopping vor fi comunicate exclusiv în medii digitale. Acesta este pariul nostru în 2019. O treime dintre comenzi ne aşteptăm să fie livrate prin reţeaua de pickup-points din întreaga ţară", susţine Radu Meteş, director de marketing la elefant.ro.

Alți retaileri

iStyle, Ideall.ro şi eMag sunt aliniaţi pe acelaşi front când vorbim despre campania "Vinerea Neagră" a reducerilor, evenimentul de shopping fiind programat în intervalul 15-17 noiembrie.

În schimb, Media Galaxy şi Altex au ales să facă notă discordantă, preferând o marjă de derulare a campaniei promoţionale de... peste o lună, respectiv între 1 noiembrie şi 4 decembrie.

La fel de "ofertanţi" şi generoşi cu perioada de reduceri se dovedesc şi marile hypermaketuri, cum ar fi Carrefour pentru care "Black Friday" este o continuă şi infinită sărbătoare. Metoda oportunităţii de moment este practicată de Auchan şi Cora, care lipesc din când în când pe unele produse eticheta cu "Black Friday" sau oferta cu acordarea de vouchere clienţilor care achiziţionează produsele unui anumit brand. Totul, însă, fără un orizont ţintit strict pe "Black Friday"...

Libris.ro

În schimb, iubitorii de carte au la dispoziţie oferta celor de la Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, şi care se traduce în reduceri de până la 95%, pe data de 15 noiembrie, la 190.000 de titluri. Odată cu derularea "Black Friday" în acest an, reprezentanţii companiei estimează o creştere cu peste 30% a numărului de comenzi, faţă de anul trecut.

Segmentul telecom şi cele trei săptămâni de reduceri "Black Friday"


Telekom România anunţă campania "Black Friday", în perioada 8 - 24 noiembrie 2019, ocazie cu care va avea reduceri de până la 85% la peste 100 de modele de telefoane achiziţionate exclusiv online, împreună cu un abonament Mobil Nelimitat cu minute naţionale şi SMS-uri naţionale nelimitate, 100 de minute internaţionale către fix/mobil şi Bonus Net Nelimitat 4G, la 6 euro/lună (TVA inclus) plus două luni de abonament gratuite.

Oferta de la Telekom include, în intervalul menţionat, telefoane de la producători, precum: Samsung, Apple, Huawei, Nokia, Lenovo, HTC şi Allview. Telefonul Huawei P20 este disponibil la preţul promoţional de 1.199 lei (TVA inclusă), în urma unei reduceri de 37%, Allview X4 Soul Infinity, disponibil la preţul promoţional de 69 de lei (TVA inclusă) - cu reducere de 85%, dar şi Samsung Galaxy Note 9, la preţul promoţional de 2.499 lei (inclusiv TVA) sau Iphone 7 - cu reducere de 44%, la preţul de 1.999 lei (inclusiv TVA).

Produse IT&C

Retailerul de produse IT&C, electronice şi electrocasnice Flanco derulează, deja, din 25 octombrie, o nouă ediţie a campaniei promoţionale "Black Friday", până pe 23 noiembrie, şi pe durata căreia vor fi oferite reduceri de până la 80%. Discounturile vor fi oferite la peste 750.000 de produse, în 155 de magazine din 114 oraşe din România, precum şi online, pe propria pagină de Internet. Pe rafturile fizice şi virtuale ale retailerului vor fi disponibile peste 100.000 de televizoare, 65.000 de telefoane, 300.000 de electrocasnice mari şi mici, precum şi sute de mii de alte produse din gamele IT, gaming, auto, gadget, scule şi unelte sau fitness.

În acelaşi timp, clienţilor Flanco le sunt oferite multiple facilităţi de achitare a cumpărăturilor de Black Friday, de la creditele în rate fixe şi până la plata în 2-40 de rate, fără dobândă, prin cardurile de credit.

De asemenea, Black Friday 2019 aduce şi o tombolă aniversară. Toate bonurile de cumpărături din reţeaua naţională de magazine şi toate comenzile plasate pe flanco.ro vor intra în tragere la sorţi, iar 100 de clienţi îşi vor primi banii înapoi pentru cumpărăturile efectuate, sub formă de card cadou, menţionează retailerul.

evoMAG

evoMAG anunţă că începe, nu prima, ci a doua rundă de "Black Friday", în perioada 8 - 14 noiembrie, cu reduceri ce vor ajunge până la 86%, şi adaugă în portofoliu noi produse la preţuri reduse, din categorii precum telefoane mobile, portabile, sport & fitness, electrocasnice etc.

Pe lista reducerilor se află: Samsung Galaxy S8 Plus (la 2.199 de lei), smartwatch Huawei Watch GT Fortuna (649 lei), trotinetă electrică pliabilă Xiaomi (2.199 de lei), televizor LED Samsung 80 cm (749 de lei), laptop Asus VivoBook (799 de lei) şi multifuncţional HP Deskjet (269 de lei).

Mobilă, haine şi pantofi, cu reduceri la sute de articole

Kika, unul dintre cei mari cunoscuţi retaileri de mobilă şi decoraţiuni, anunţă reduceri de "Black Friday" de până la 55% la peste 400 de articole, în magazinele din Bucureşti Militari şi Pallady, o parte din produsele selecţionate fiind disponibile şi online, pe kika.ro. Ofertele de Black Friday la kika sunt valabile în perioada 15 noiembrie - 1 decembrie şi sunt disponibile atât la articole de mobilier, cât şi la corpuri de iluminat, decoraţiuni, perdele şi metraje.

În plus, conform retailerului austriac, în magazinele kika Militari şi Pallady, majoritatea produselor vor putea fi comandate la preţ redus chiar şi după epuizarea stocului local. În acest sens, cei care îşi doresc un obiect aflat în promoţia Black Friday, dar nu mai este disponibil în depozitul local, îl pot achiziţiona la preţ redus, până la data de 1 decembrie, produsul urmând să fie livrat din depozitele externe.

Printre produsele care vor avea preţuri reduse de Black Friday se numără: canapeaua "Greta", diponibilă în două variante de culoare - preţ Black Friday 599 lei, reducere 40%; colţarul "Smile", patru variante de culoare, cu funcţie pat şi ladă - preţ Black Friday 1.599 lei, reducere 50%; fotoliul "Scotty", disponibil în şapte variante de culoare - preţ Black Friday 499 lei, reducere 28%.

O altă categorie de produse apreciate este cea a dormitoarelor. În oferta kika de Black Friday intră atât dulapuri cu uşi culisante, paturi tapiţate, saltele premium, dar şi dormitoare set cum ar fi "Barcelona", mobilier fabricat în Germania, ce include dulap cu uşi culisante, cadru de pat şi două noptiere. În perioada Black Friday, acesta va fi disponibil la 1.679 lei, preţ redus cu 30%.

Fashion Days.ro

Fashion Days.ro a anunţat derularea campaniei de reduceri "Black Friday" în perioada 13 - 15 noiembrie, atât în aplicaţia mobilă, cât şi pe fashiondays.ro. Pe durata intervalului menţionat, aproape 120.000 de produse vor fi predate curierilor pentru livrare până în seara zilei de 14 noiembrie.

Clienţii Fashion Days vor putea alege dintre 1,5 milioane de produse de încălţăminte, îmbrăcăminte şi accesorii, însumând cea mai mare valoare de stoc din an, de 175 de milioane de lei. De asemenea, peste 3,3 milioane de vizite sunt aşteptate pe parcursul întregului eveniment, cu peste 70% din valoarea comenzilor estimată a fi plasată din aplicaţia Fashion Days, în timp ce numărul de aplicaţii instalate în perioada Black Friday pe telefoanele mobile va ajunge la 600.000.

Printre brandurile cu cele mai mari discounturi de Black Friday se vor regăsi: Nike (până la -50%), UGG (până la -40%), Trespass (până la -80%), New Balance (până la -50%), Columbia (până la -60%), Liu Jo (până la -60%), Guess (până la -50%), Love Moschino (până la -65%), Michael Kors (până la -40%), Pepe Jeans London (până la -60%), Napapijri (până la -80%), Fossil (până la -60%), Levi's (până la -60%), Puma (până la -60%), Timberland (până la -65%), dar şi branduri aflate la prima apariţie în campania de reduceri, precum s.Oliver, Marc Jacobs, GAP şi Replay.

O opţiune de livrare rapidă a produselor comandate este Easybox, variantă cu cea mai mare creştere în ultimele şase luni, 20% dintre comenzile Fashion Days plasate în luna octombrie fiind livrate în cele peste 85 de lockere din Bucureşti şi Ilfov. Volumul de comenzi estimat, în perioada Black Friday 2019, încurajează plata online şi ridicarea coletelor în interval de 36 de ore.

Banca Transilvania

Nici sistemul bancar nu iese din schema de "Black Friday". În acest context, Banca Transilvania anunţă "Bank friday", o zi a creditelor cu dobândă 0% la achiziţia în leasing a 50 de maşini full electrice şi asigurare la cotă preferenţială de 2,5%, organizată pe data de 15 noiembrie.

Conform băncii, finanţarea se derulează prin BT Leasing, cu avans de 20%-50% pentru autovehicule full electrice noi de la dealer autorizat şi o perioadă de finanţare de până la 3 ani. Oferta este atât pentru companii, cât şi persoane fizice.

Prima campanie Bank Friday a fost anunţată de Banca Transilvania în anul 2014. Pe lângă lansarea conceptului de shopping bancar online pe piaţa bancară, banca a derulat o serie de campanii tematice, inspirate din trenduri sau diferite evenimente, cum ar fi: Bank to School, DragoBT, Banksylvania, Un Mai Muncitoresc, BaBeTe, Bankschet, Ziua Bărboşilor, Ziua iubitorilor de cafea sau Cea mai lungă zi.

Când, cât şi ce înseamnă "Black Friday"

Sintagma 'Black Friday' apare pentru prima dată în articole publicistice ale vremii încă din secolul XIX, în Statele Unite ale Americii (SUA). Asocierea sărbătorii promoţiilor se face, la acel moment, cu criza financiară din 1869. Cea mai veche invocare cunoscută sub numele de 'Vinerea Neagră', care se referă la cumpărăturile făcute în cea de-a doua zi după Ziua Recunoştinţei, a apărut într-un buletin de relaţii publice din anul 1961. Numele şi originea sărbătorii sunt împământenite în Philadelphia.

În ianuarie 1966, se stabileşte definitiv titulatura de 'Black Friday', prin care se deschide oficial sezonul de cumpărături de Crăciun în centrul oraşului. Este momentul în care blocajele din trafic sunt masive, iar trotuarele devin neîncăpătoare.

La nivel mondial, ultima zi de vineri din luna noiembrie dă semnalul începerii promoţiilor de sărbători, originea zilei cu mari reduceri de preţ fiind în SUA, unde prima vineri de după Ziua Recunoştinţei marchează debutul cumpărăturilor pentru Sărbătorile de iarnă, iar retailerii oferă discounturi semnificative.

"Black Friday" a fost organizat pentru prima oară în România în anul 2011, iar 2015 a fost anul în care vânzările online le-au depăşit, pentru prima dată, pe cele tradiţionale, valoarea cumpărăturilor situându-se la peste 100 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel