Bixi-Mocanu: Mai multe secţii ale CSA Steaua vor fi reorganizate, dar nu din motive financiare
Mai multe secţii din cadrul clubului CSA Steaua vor intra într-un program de reorganizare, dar motivul nu este unul legat de latura financiară, ci pentru a creşte performanţa, a declarat joi, pentru Agerpres, comandantul Bixi-Pompiliu Mocanu.
"Referitor la echipa de volei, este strategia de reorganizare a clubului, nu sunt motive financiare. Vrem să creştem echipa cu jucători români, să contribuim şi la echipa naţională. Şi din acest motiv, şi din cauza faptului că jucători străini au creat anumite probleme, respectiv lipsa de performanţă, adică au avut buget, tot ce le trebuie, şi au obţinut locul 6. Atunci am decis să o reorganizăm, şi nu numai secţia de volei, ci şi alte câteva secţii. Sunt o parte din anumite secţii care nu au avut activitate sportivă, precum yachting, care nu a avut activitate sportivă. Şi încetăm activitatea de facto. Plus alte secţii care nu au reprezentare olimpică. Încercăm să ne concentrăm asupra disciplinelor olimpice şi a celor pe echipe. Secţiile nu dispar, nu au cum să dispară, dar sunt unele care nu au avut activitate. Secţia de volei este una de suflet pentru noi, anul viitor are obiectiv promovarea, cu buget corespunzător, dar am vrut să facem o aşezare şi să ne bazăm exclusiv pe jucători români şi să avem o contribuţie mai importantă la echipa naţională. Proiectul este destul de ambiţios şi nu este legat de bani. Este legat doar de a asigura o ascensiune corespunzătoare şi o susţinere în Divizia A din punctul de vedere al jucătorilor români care vin din urmă", a declarat Mocanu.
Şi secţia de karate va fi reorganizată, în sensul că gruparea militară va fi interesată mai mult de susţinerea sportivilor cu şanse de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo: "Asta este ideea reorganizării. Secţia de karate a fost luată şi ea în plan ca şi celelalte secţii, pentru un anumit nivel de reorganizare, dar nu de încetare a activităţii. La Steaua sunt două sau trei sute de sportivi legitimaţi şi vrem să susţinem acei sportivi care pot participa la Olimpiadă, care pot câştiga titluri mondiale şi europene. Nu este vorba de vreo desfiinţare".
Echipa de volei masculin a CSA Steaua a fost retrasă din Divizia A1 şi va activa în sezonul următor în eşalonul secund în urma rezultatelor nesatisfăcătoare obţinute în acest an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News