Bivolaru cere redeschiderea unui dosar: Am o mulțime de motive
Tribunalul Sibiu a decis miercuri să citeze toate părţile pe 17 octombrie pentru a putea judeca cererea liderului spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, prin care acesta cere redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat, pe motiv că judecarea sa s-a făcut în lipsă.
Gregorian Bivolaru a fost prezent miercuri în sala de judecată de la Sibiu, fiind apărat de doi avocaţi. Bivolaru a declarat judecătoarei că îşi doreşte redeschiderea procesului. Întrebat de judecătoare dacă îşi susţine cererea de redeschidere a procesului penal, Gregorian Bivolaru a răspuns: ”Da, o susţin. Şi am o mulţime de motive să fac contestaţie”, potrivit Agerpres.
Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus în 22 iulie în România sub escortă, după ce magistraţii francezi au decis pe 13 iulie că acesta poate fi extrădat. Bivolaru, a fost prins pe 26 februarie în Franţa, pentru prinderea lui Poliţia Română colaborând cu autorităţile franceze. Liderul spiritual al MISA a fost condamnat definitiv în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori. El fusese achitat în aprilie 2012 de Tribunalul Sibiu, însă instanţa supremă a casat sentinţa şi a dispus rejudecarea dosarului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News