BITCOIN. Primul fotbalist din lume transferat pe moneda virtuală
Harunustaspor, o echipă de fotbal de amatori, şi-a asigurat, marţi, serviciile fotbalistului Omar Faruk plătind transferul în Bitcoin.
Transferul lui Omar Faruk este primul care a fost înregistrat în acte cu plata făcută în Bitcoin. După cum relatează presa turcă, Harunustaspor a plătit în schimbul fotbalistului de 22 de ani 0.0524 Bitcoin, ceea ce este echivalentul a 2.500 de lire turceşti.
Harunustaspor este o grupare din Provincia Sakarya, aflată pe coasta Mării Negre.
Președintele clubului, Haldun Șehit, a anunțat că mișcarea a fost prima de acest gen făcută de către un club sportiv din Turcia și din întreaga lume.
Creat în 2009, bitcoin utilizează criptarea și o bază de date de tip blockchain care permite transferul rapid și anonim al fondurilor în afara unui sistem tradițional de plată centralizat.
Autoritățile din întreaga lume au încercat să țină în frâu boom-ul global în Bitcoin de tranzacționare, convenind asupra unor norme mai stricte pentru a preveni spălarea banilor și finanțarea terorismului pe platforme de schimb pentru Bitcoin și alte monede virtuale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News