Situaţia solicitărilor lucrătorilor migranţi care desfăşoară sau au desfăşurat activitate în Uniunea Europeană sau alte state europene şi care au solicitat alocaţii de stat pentru copii indică faptul că, în perioada aprilie - septembrie, au fost depuse 359 de astfel de cereri, cu 60 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cele mai multe dintre aceste cereri au fost formulate în lunile iulie, august şi septembrie, când mulţi dintre bistriţenii plecaţi la muncă în străinătate revin cu familiile în ţară, pe perioada concediilor. Pentru aceste trei luni, creşterea numărului de solicitări a fost cu 36%, raportat la situaţia similară din anul precedent.
În ceea ce priveşte totalul alocaţiilor de stat pentru copii aflate în plată la data de 30 septembrie, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, numărul acestora a scăzut cu 530 faţă de anul trecut, ajungându-se la 57.339 de beneficiari, în timp ce suma plătită lunar de stat a crescut cu circa 4 milioane de lei, depăşind în prezent 9,56 milioane de lei.
În urma unei iniţiative plecate de la deputatul PNL de Bistriţa-Năsăud, Robert Sighiartău, alocaţiile de stat pentru copii au fost majorate, în urmă cu şase luni, de la 200 la 300 de lei pentru copiii cu vârsta până la doi ani, respectiv de la 84 la 150 de lei pentru copiii de peste doi ani, până la vârsta majoratului.
Judeţul Bistriţa-Năsăud este unul dintre cele afectate de migraţia forţei de muncă, cei mai mulţi dintre cei plecaţi în străinătate alegând să lucreze în Spania şi Italia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky