Data publicării:

Bistriţa-Năsăud: Adolescentă accidentată pe o trecere de pietoni din municipiul reşedinţă de un şofer octogenar

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

O fată de 16 ani a fost accidentată, luni, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni din municipiul Bistriţa, la volanul maşinii implicate aflându-se un bărbat în vârstă de 81 ani, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Virginia Pîrlea. 

Potrivit acesteia, atât victima, cât şi şoferul sunt din municipiu. Accidentul s-a produs după ce conducătorul auto a ieşit dintr-un sens giratoriu, acesta neobservând-o la timp pe tânăra de 16 ani, care era angajată în traversarea regulamentară a străzii.

La locul accidentului s-a deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, care a stabilizat-o pe adolescentă şi a transportat-o la spital. Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral. Pe numele şoferului de 81 ani a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel