Data actualizării:
Data publicării:

Biserica Sfântul Andrei, 25 de ani. Părintele Iulian Negoiță, cuvinte emoționante

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Anul acesta, biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău împlinește un sfert de secol.

În august 1990, Parohia Sfântul Andrei a început să funcţioneze. Ulterior, Consiliul Eparhial şi-a exprimat acordul pentru funcţionarea noii comunităţi parohiale ce urma să aibă în mijlocul ei o biserică.

Parohia nou-înfiinţată a început să primească forme instituţionale locale încă de la data de 19 august 1990, când Preasfinţitul Părinte Episcop EPIFANIE, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Pc. Pr. Mihai Pascu, atunci – protoiereu de Buzău, a pus piatra de temelie a noii biserici, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica având hramul Cuvioasa Parascheva – parohia-mamă din care s-a desprins, apoi, Parohia Sfântul Andrei.

Întrebat de publicația DC News ce înseamnă un sfert de secol de la începerea construcției bisericii, preotul Iulian Negoiță a spus: "Pentru mine înseamnă o unitate între biserică și popor. Înseamnă un punct de reper spiritual și o utilitate pentru toți credincioșii care locuiau în cartierul Micro XIV. Noi am reușit să facem multe lucruri bune pentru buzoieni. Am reușit să facem un cimitir, dar și o cantină pentru oamenii care au necazuri. Am reușit să atragem foarte mulți oameni la biserică, lucru care ne dă putere să mergem mai departe. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut, dar drumul spre perfecțiune este greu și dacă încerci să faci ceva... există șansa să rezolvi problemele oamenilor".

VEZI ȘI: Școala unde elevii vor să învețe religia. Ce spune preotul IULIAN NEGOIȚĂ

Sfințirea crucii capelei "Învierea lui Lazăr"

Duminică, 1 martie, a avut loc sfințirea crucii capelei "Învierea lui Lazăr". Lăcașul de cult a fost plin de oameni care au vrut să le fie alături preoților Iulius și Iulian Negoiță în acest moment important.

"Când mor, oamenii nu mai pot fi ținuți în apartamente. Este foarte greu pentru familiile lor. Majoritatea bisericilor au făcut câte o capelă pentru a-i ajuta pe oameni în acest sens. Noi ne-am gândit să facem o capelă unde să poată fi păstrat omul decedat până vin copiii din străinătate. Este un fel de capelă occidentală. Această capelă are și o cameră unde rudele omului decedat pot să se odihnească, în sensul să stea și să bea un pahar cu apă. Crucea care va fi pe capelă a fost sfințită duminică", a spus preotul Iulian Negoiță.

Întrebat dacă sunt prea multe biserici - așa cum susțin o parte din români, părintele ne-a spus: "Eu nu pot să trag o concluzie la nivel național. Nu este de căderea mea. Eu pot să vă spun despre biserica Sfântul Apostol Andrei. Oamenii din Micro XIV aveau o biserică foarte departe de unde locuiau. Până acolo erau doi kilometri. Credeți că biserica aceasta era necesară? Era normal ca un cartier întreg să meargă doi kilometri? Biserica Sfântul Apostol Andrei trebuia făcută. În ceea ce privește cartierul Micro XIV, nu cred că se poate vorbi de prea mult".

Preotul Iulian Negoiță a făcut multe lucruri bune pentru Buzău, lucruri pe care presa buzoiană nu prea le-a consemnat. "Noi am sprijinit copiii din Buzău. I-am premiat pe cei care merg la olimpiade. Sprijinim copiii care vor să învețe", a mai spus părintele pentru DC News.

SURSA FOTO: VIOREL SĂRARU

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel