Biserica face precizări privind modul cum sunt cheltuite veniturile, după ce în presă au apărut informații referitoare la sumele rezultate în anul 2014.
Pentru informarea corectă şi completă a opiniei publice se impun câteva precizări:
1. Veniturile realizate de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române sunt folosite pentru cheltuielile curente cu plata salariilor personalului deservent, a impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale aferente fiecărui salariat, plata facturilor la utilităţi, întreţinerea imobilelor bisericeşti, inclusiv pentru construirea de noi locaşuri de cult, precum şi pentru susţinerea instituţiilor, programelor şi activităţilor misionare, sociale, educaţionale şi culturale, precizează într-un comunicat Patriarhia Română.
Citește și: Patriarhia Română, executată silit. Are datorii restante la CNADNR
2. Faptul că majoritatea eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române au avut un excedent financiar la sfârşitul anului 2014 denotă administrarea corectă şi înţeleaptă a veniturilor realizate de acestea. Pentru a nu se crea însă falsa impresie că Biserica Ortodoxă Română are un excedent financiar pe care nu poate să-l cheltuiască, menţionăm că excedentul de la sfârşitul fiecărui an nu constituie profitul eparhiei respective, ci este reportat în bugetul pe anul următor cu scopul susţinerii activităților bisericeşti în derulare sau altele noi. De altfel, opera socială şi educaţională a Bisericii Ortodoxe Române menţionată statistic într-un articol din Gândul este susţinută în proporţie de peste 80% exact din veniturile eparhiilor. În prezent, în Biserica Ortodoxă Română funcţionează 785 de instituţii şi servicii sociale şi sunt derulate 576 de programe sociale, pentru susţinerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei.
3. Cele aproximativ 15.000 de unităţi bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe Române (eparhii, parohii şi mănăstiri) sunt contribuabili exemplari la bugetul de stat care achită la timp impozitele şi celelalte obligații financiare către acesta, conform legilor în vigoare.
Citește și: Patriarhia Română, către Camera Deputaților: Reglementarea parteneriatului civil, un atentat la valoarea permanentă a familiei și la identitatea acesteia
4. Statutul fiscal al Cultelor religioase din România este similar cu cel al majorităţii statelor din Uniunea Europeană în care acestea sunt sprijinite de autorităţile publice fie prin finanţări directe, fie prin facilități fiscale, pentru încurajarea activităţii lor cu un important impact în societate. Sprijinul financiar pentru Catedrala Mântuirii Neamului şi pentru alte locașuri de cult din România este stabilit prin lege (Legea Catedralei 261/2005 şi Legea cultelor 489/2006) şi se regăseşte în multe state ale Uniunii Europene. În concluzie, Biserica Ortodoxă Română desfăşoară o multiplă şi transparentă activitate misionară, socială, educaţională şi culturală în beneficul românilor şi tocmai de aceea Statul român înțelege că este necesar să o sprijine, mai precizează Patriarhia Română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol