Dan Ciachir povestește cum pentru înalta deminitate de patriarh al Bisericii Otodoxe Ruse, acum 100 de ani, a candidat și un ierarh cu origini române.
”În anul 1917, după revoluţia burghezo-democratică din februarie (a doua având loc în noiembrie acelaşi an), între 15 august 1917 şi 21 noiembrie 1918 s-a desfăşurat Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. Acesta a reintrodus în Biserica Ortodoxă Rusă patriarhatul, desfiinţat de către ţarul Petru cel Mare cu mai bine de două sute de ani în urmă. La demnitatea de patriarh au candidat atunci trei ierarhi, între care şi basarabeanul Arsenie Stadniţki (1862-1936), născut în apropiere de Hotin, român după mamă şi ucrainean după tată. Acest înalt ierarh fusese în tinereţe profesor la Seminarul din Chişinău şi redactorul buletinului eparhial din acest oraş.
Arsenie Stadniţki a ocupat locul foarte important de mitropolit al Novgorodului, a avut o mare influenţă în Biserica Ortodoxă Rusă şi chiar asupra societăţii ruse prerevoluţionare, iar pentru umilinţele şi torturile pe care le-a suportat şi care i-au adus sfârşitul în anul 1936 a fost aşezat între sfinţi.
Noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, ales în anul 1917, a fost Patriarhul Tihon, care, de asemenea, a fost închis şi torturat pentru atitudinea sa critică şi în anii din urmă canonizat. Au fost multe subiecte abordate la acest Sinod despre care scriitorul Boris Buzilă, eminent cunoscător al literaturii teologice ruse, a publicat un articol intitulat Soborul neterminat în numărul pe octombrie din acest an al revistei „Tabor". Autorul arată că sfârşitul acestui Sinod, care a durat 13 luni, a fost unul tragic, întrucât soldaţii bolşevici au năvălit peste ierarhii adunaţi în Catedrala Uspeniei din Kremlin, luându-i literalmente la goană pe participanţi în 21 noiembrie 1918”, povestește Dan Ciachir.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024