Data publicării:

Biserica Ortodoxă Rusă a cumpărat proprietăţi imobiliare în Norvegia în apropiere de instalaţii militare

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Patriarhul Kirill
Patriarhul Kirill

În ultimii ani, Biserica Ortodoxă Rusă a cumpărat, prin diverse congregaţii, mai multe proprietăţi în Norvegia în apropierea unor importante instalaţii militare ale ţării nordice, informează într-o ediţie recentă publicaţia norvegiană Dagbladet.  

Bunăoară, o congregaţie din Bergen asociată cu Patriarhia rusă din Moscova s-a stabilit aproape de una dintre cele mai importante instalaţii ale forţelor armate norvegiene.

La Haakonsvern, lângă Bergen, se află cel mai important port şi bază a marinei norvegiene. Armamentul fregatei, submarine şi şalupe sunt amplasate aici. Academia navală, care pregăteşte ofiţeri, se află în apropierea bazei.

Informaţii din Cartea funciară arată că, în 2017, Congregaţia Epifaniei a cumpărat casa de rugăciune din Soreide. Clădirea se află la 3 kilometri de Haakonsvern, iar din împrejurimile sale se vede perfect cea mai mare parte a bazei navale norvegiene.

În Rogaland, o serie de congregaţii ruseşti deţin mai multe proprietăţi în Karmoy, Kleppe şi în Bryne. Proprietatea de la Kleppe a fost cumpărată de un lider al unei congregaţii în 2017, potrivit informaţiilor pe care Dagbladet le-a obţinut din Cartea funciară. În 2021, o altă congregaţie rusă a cumpărat casa parohială Nordbo din Karmoy.

În Stavanger, un fost lider al congregaţiei ortodoxe ruse locale deţine o proprietate lângă Centrul de coordonare comun al NATO din Jatta (Joint War Center). Imobilul se află la un kilometru de această facilitate militară importantă şi la aproximativ 15 minute de mers pe jos.

În plus, biserica rusă are o congregaţie la Kirkenes, în Finnmark, la circa 1,6 kilometri de frontiera cu Rusia.

Zona este cunoscută pentru legăturile sale strânse cu Rusia, iar mulţi ruşi locuiesc, de asemenea, de partea norvegiană a graniţei.

De asemenea, Biserica rusă deţine o clădire parohială la Oslo din 1996.

Alfa Sefland Winge, expertă în securitate, efectuează cercetări privind infrastructura critică din punct de vedere social şi de pregătire la Academia Navală. Ea spune că proprietăţile deţinute de ruşi, cum ar fi cea de lângă Haakonsvern, ar putea constitui o problemă, dar nu vrea să tragă concluzii.

S-ar putea ca aceste clădiri să fie folosite în alte scopuri decât cele religioase, dar nu am nicio bază pentru a spune că acest lucru se întâmplă aici, explică ea.

Sunt multe moduri în care clădirile şi proprietăţile, cum ar fi casa de rugăciune de lângă Haakonsvern, ar putea fi folosite, de la interceptări şi întreruperea semnalelor, până la controlul dronelor şi cazare persoanelor care cartografiază zona, detaliază experta norvegiană.

Finlanda vrea să construiască un gard la graniţa cu Rusia

Partidele parlamentare finlandeze sunt de acord cu construirea unui gard pe porţiuni ale graniţei cu Rusia, transmite miercuri dpa, preluând postul de radio finlandez YLE.

'Este vorba despre a ne asigura că frontiera este bine controlată şi că putem influenţa preventiv situaţii ce ar putea apărea la graniţă', a declarat şefa guvernului Sanna Marin pentru YLE, după o reuniune cu lideri de partid desfăşurată marţi seara.

Guvernul vrea acum să elaboreze propuneri pentru un proiect pilot care să fie votat de parlament în cursul acestui an, a adăugat Sanna Marin.

Conform premierului finlandez, construcţia unei mici secţiuni de gard în sud-estul ţării ar trebui să ofere informaţii despre condiţii şi costuri.

Votul privind construcţia finală a gardului, care ar putea avea între 130 şi 260 km de-a lungul graniţei, conform propunerii serviciului de pază a frontierei, urmează să aibă loc anul viitor, a relatat YLE.

Conform pazei de frontieră, costurile sunt estimate la 'sute de milioane de euro', iar lucrările ar urma să dureze 3-4 ani.

Unele părţi ale opoziţiei au criticat marţi seara costurile şi durata acestei construcţii.

Finlanda şi Rusia împart o graniţă întinsă pe 1.300 km, notează Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel