Birchall, întâlnire cu un președinte renumit. Ce i-a transmis din partea Guvernului
Viceprim-ministrul Ana Birchall a efectuat, de joi până duminică, o vizită în Republica Azerbaidjan, unde a reprezentat România la cea de a şaptea ediţie a Forumului Global de la Baku, organizat de Centrul Internaţional Nizami Ganjavi, iar în marja evenimentului demnitarul român a avut o serie de întrevederi cu înalţi oficiali azeri, printre care şi preşedintele Ilham Aliyev.
Tema principală din acest an a Forumului Global de la Baku a fost "Noua politică externă", iar printre invitaţi s-au numărat actuali şi foşti lideri politici la nivel internaţional.
În mesajul prezentat din partea prim-ministrului Viorica Dăncilă, vicepremierul român a subliniat importanţa Forumului de la Baku, devenit o platformă de dezbatere extrem de utilă din perspectiva provocărilor existente la nivel european şi internaţional, se arată într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.
Oficialul român a mai arătat că Republica Azerbaidjan este un partener strategic valoros al României şi unul dintre cei mai importanţi parteneri economici din regiune.
"Dezvoltarea cooperării în domeniul conectivităţii între România şi Republica Azerbaidjan, inclusiv prin valorificarea oportunităţilor existente în plan regional, reprezintă un obiectiv comun al celor două ţări. Într-o perioadă de reaşezări strategice, Preşedinţia română a Consiliului UE va fi promotoarea unui dialog politic autentic cu statele din vecinătate", se arată în mesajul prezentat de Ana Birchall.
În cadrul intervenţiei susţinute în sesiunea dedicată Balcanilor de Vest, demnitarul român a punctat importanţa pe care România o acordă acestei regiuni, mai ales din perspectiva extinderii.
"În timpul preşedinţiei Consiliului UE, România va continua să pledeze pentru păstrarea uşilor deschise extinderii UE", a transmis Ana Birchall, în sesiunea de dezbateri dedicată Balcanilor de Vest, în marja Forumului Global de la Baku.
Potrivit Executivului, programul vizitei de lucru a inclus întrevederi cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, ministrul de Externe, Elmar Mammadyarov, şi ministrul Muncii, co-preşedinte al părţii azere în Comisia mixtă interguvernamentală de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică România-Republica Azerbaidjan, Sahil Babayev.
Discuţiile s-au focalizat asupra stadiului actual şi perspectivelor relaţiilor bilaterale, în contextul celebrării, anul acesta, a celei de a zecea aniversări a Parteneriatului Strategic dintre România şi Azerbaidjan, precum şi asupra subiectelor de actualitate ale agendei regionale şi globale, inclusiv în contextul aniversării, în mai 2019, a 10 ani de la crearea Parteneriatului Estic.
Ce a evidențiat vicepremierul
În discuţia cu preşedintele Ilham Aliyev, demnitarul român a evidenţiat importanţa dinamizării cooperării economice, cu accent asupra valorificării oportunităţilor existente în plan regional în sfera transporturilor, inclusiv în perspectiva transpunerii în realitate a proiectului Rutei de transport mărfuri Marea Neagră - Marea Caspică, se precizează în comunicat.
Vizita de lucru de la Baku a prilejuit şi un eveniment de marcare a 10 ani de Parteneriat Strategic între România şi Azerbaidjan, în marja căruia a fost inaugurat un centru de limbă română în cadrul Universităţii de Lingvistică din Baku.
"România a fost una dintre primele ţări care au recunoscut independenţa Republicii Azerbaidjan şi primul stat membru UE care a încheiat un parteneriat strategic cu Baku, relaţiile româno-azere cunoscând evoluţii pozitive în ultima perioadă, îndeosebi în planul economic", a declarat Ana Birchall, citată în comunicat.
Totodată, a fost evocată, în context, organizarea viitoarei sesiuni a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, alături de posibilitatea organizării unui Forum de afaceri comun.
Vezi și: Birchall, vizită în Africa. Ce își dorește România de la statele africane
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News