"Am colaborat cu SRI în temeiul legii, aşa cum colaborăm cu toate celelalte instituţii ale statului. Folosim maşini ale Poliţiei Române, nu cred că acest lucru trebuie să afecteze ancheta. ca să vedem cât de importante erau sesizările anumitor instituţii - am gestionat peste 10.900 de dosare; 86% s-au deschis pe baza unor sesizări; 90 de dosare - sesizări venite de la SRI. Avem 90 de dosare din 10.900, procent de 0,80% dosare deschise ca urmare a sesizărilor venite de la SRI. Din acest moment, orice sprijin tehnic nu mai pote fi asigurat de SRI", a spus Laura Codruța Kovesi la TVR 1.
"Am lucrat şi cu DGIPI. Nu mai putem folosi resursele altor instituţii. Trebuie să ne bazăm pe resursele noastre.
Colaborarea cu SRI se va axa pe această chestiune + de a primi sesizări când ei intră în posesia unor dovezi privind fapte de corupţie. Dacă 90 de dosare din 10.900 e un procent mare, rămâne să aprecieze fiecare. DNA a cooperat cu alte instituţii. O să respectăm decizia CCR. Din păcate, persoane care au fost în fruntea unor instituţii publice au colaborat cu infractorii; aceasta este diferenţa", a adăugat șefa DNA.
"Cel mai important e ca DNA să îşi continue activitatea. Să nu uităm cât de grav e fenomenul corupţiei.
Are efecte dramatice în societate. Avem nevoie de resurse, de bani, ne-am mobilizat, acum putem să ne continuăm investigaţiile. Dacă cineva crede că va opri DNA se înşală amarnic. Nu, lupta cu corupţia nu s-a oprit", a subliniat Laura Codruța Kovesi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România