Data publicării:

”Bine, mor eu”....Ce a spus Băsescu la ultima întâlnire cu consilierii de la Cotroceni

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Traian-Basescu
Traian-Basescu

Surse din echipa președintelui suspendat  au declarat pentru DeCe News că Traian Băsescu a sperat până în ultima clipă într-un verdict favorabil la Curtea Constituțională. Atunci când a văzut decizia CCR, el a confirmat consilierilor că nu mai are șanse într-o confruntare populară, după suspendare. ”Bine, mor eu, a spus președintele, dar o să-i trag pe cât mai mulți după mine. Cel puțin Ponta și Antonescu nu vor scăpa, dar vor fi și alții”. După ce a rostit această frază, Băsescu nu a mai adresat niciun cuvânt asistenței, retrăgându-se în birou cu câțiva apropiați.

Această ”profeție” poate fi citită în două registre. Se așteaptă, astfel, atacuri la Ponta și Antonescu, ca și aruncarea în presă a unor înregistrări video, cum s-a procedat cu Mircea Geoană. Strategia anti-USL era, însă, previzibilă. Mai degrabă, ”alții” s-ar putea referi la foștii aliați ai lui Băsescu, care au întors armele.

Nu este exclus ca avertismentul să fi fost adresat chiar pedeliștilor care nu se alătură cu entuziasm luptei de apărare a președintelui suspendat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel