Data actualizării:
Data publicării:

Bill Gates se teme de inteligența artificială. Care sunt pericolele

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Bill Gates este cea mai recentă personalitate cu numeroase cunoştinţe avansate în domeniul tehnologiei care şi-a manifestat îngrijorarea vizavi de viitorul inteligenţei artificiale.

În ultimii ani, în mai multe rânduri, atât omul de ştiinţă Stephen Hawking, cât şi Elon Musk, fondatorul Tesla, au încercat să ne prevină vizavi de pericolul evoluţiei necontrolate a inteligenţei artificiale. În principiu, amândoi se tem că manifestările AI foarte inteligente ar avea potenţialul să transforme în realitate un scenariu fatidic precum cel din filmele Terminator, scrie Playtech.ro.

Cea mai nouă personalitate care empatizează cu o astfel de viziune dramatică este Bill Gates, fondatorul Microsoft. Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată zilele trecute pe Reddit, Gates a spus foarte clar că este de acord cu cuvintele lui Musk pe marginea acestui subiect şi că ar trebui să fim foarte atenţi în legătură cu modul în care dezvoltăm maşini inteligente. ,,Sunt în tabăra îngrijorată de super inteligenţă. În primul rând, maşinile vor îndeplini foarte multe sarcini pentru noi şi nu vor fi foarte inteligente. Acest aspect ar trebui să fie pozitiv dacă îl organizăm cu se cuvine. După câteva decenii însă, inteligenţa este suficient de avansată încât să devină îngrijorătoare. Sunt de acord cu Elon Musk şi alţi câţiva pe acest subiect şi nu înţeleg de ce unii oameni nu sunt îngrijoraţi.

Citește și: Bill Gates bea apă obținută din deșeuri umane pentru a salva planeta -VIDEO- 

Într-un interviu acordat ulterior pe marginea aceluiaşi subiect, fostul CEO a clarificat faptul că nu încearcă să oprească evoluţia sau să o încetinească. În schimb, el vrea doar să atragă atenţia asupra unor potenţiale probleme, faptul că manifestările de inteligenţă artificială pot lua locurile de muncă ale oamenilor – ,,acele joburi care îţi oferă un sentiment de scop şi valoare” şi că AI-ul mai avansat putea ca în final să intre în conflict cu ,,obiectivele sistemelor umane”.

În definitiv, astfel de scenarii detaliate de Bill Gates şi alte persoane foarte inteligente ale secolului 21 sunt cât se poate de reale şi ţine doar de noi să încurajăm sau descurajăm direcţia spre care se îndreaptă astfel de creaţii bazate pe inteligenţă artificială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel